Cerul strălucind de razele binefăcătoare ale soarelui este străbătut de o minge colorată, un meteorit care vine brusc spre mine!
Mă trezesc buimac şi constat că nu am fost lovit de nimic, doar am aterizat pe podea, din pat. Mă uit afară şi totul pare normal. Respir uşurat, pentru moment, după care intru în panică văzând poziţia limbilor de la ceasul de pe perete. Sar, probabil la fel de repede cum căzusem din pat şi mă uit la telefonul mobil, al cărei alarmă trebuia să mă trezească. Telefonul era descărcat!
Brusc încep să mă agit între chiuveta din baie, cuierul cu haine din hol şi aragazul din bucătărie unde îmi pusesem să se prepare cafeaua. După câteva ture fără rost între aceste locuri, mă decid să opresc focul, să închid apă şi să mă îmbrac în viteza cea mai mare. Reusesc cu greu, încui în viteză uşa, nu înainte de a agăţa din mers, punga aflată în cuier.
Apoi, cu o viteză invidiată şi de sportivii de performanţă, alerg spre autobuzul care mereu întârzia două minute peste programul ce trebuia să-l urmeze. Reusesc să ajung pe strada unde se afla statia, pentru a constata că autobuzul respectase acel termen de două minute, dar venise cu această marja, mai repede…. Tocmai semnaliza o depăşire pe care eu o simţeam ca un salut de … la revedere!
Mă hotăresc să iau un taxi, îmi caut telefonul , amintindu-mi că-l lăsasem acasă, în priză, uitând să apăs butonul de alimentare al acestei prize. Apelez la o persoană de acolo pentru a-mi împrumuta telefonul, dar persoana respectivă se uită ciudat la mine, spunând că nu dispune de asemenea obiect care tocmai începea să se facă auzit, în buzunarele acestuia… Poate dacă ceream un leu sau o ţigară, aveam mai mult succes.
Mă decid să pornesc pe jos, spre staţia de taxiuri. Când o pornesc, constat că ceilalţi oameni nu-şi plimbau degeaba umbrela, chiar ploua. Eu fiind mereu pe fugă şi la adăpostul acoperişurile clădirilor, nu observasem.
În fine, cu greu, ajung într-o staţie de taxi. Mă reped în prima maşină unde trag de portiera care nu se deschide. Mă uit înăuntru pe geam şi constat că şoferul plecase. Mă reped spre al doilea taxi care însă nu exista, fiind gol locul de parcare de această dată. Mă uit şi constat că din cauza vremii, taxiurile aveau clienţi… La un moment dat, văd un taxi care vine în trombă. Mă agit şi-i fac cu mâna, iar el răspunde împroscându-mă cu apa din balta aflată în faţa mea.
Mă enervez şi apoi decid să merg cu alt autobuz, chiar dacă voi întârzia…Motiv pentru care, peste câteva minute bune, mă aflu în autobuz. Deschid punga să-mi scot portofelul când, constat că greşisem punga … în ea aflându-se două portocale şi o chiflă, cumpărate în urmă cu o seară de la un hiper-market. Legitimaţia mea tip card, rămăsese acasă….în timp ce aud lângă mine, o voce groasă spunând: „ Biletele sau abonamentele la control, vă rog!”
Această zi mi-a indus o stare ciudată, de o zi, cu eşecuri. Dar apoi am constat că eşecurile din viaţa, mici sau mari, te fac mai puternic şi poţi învăţa, în timp, din ele.
Şi ceea ce era mai important, am descoperit , că trebuie să te bucuri de cele mai mici victorii, ca atunci când reuseşti să prinzi autobuzul, pentru că micile reuşite, duc spre marile realizări, spre victoriile care omul le aşteaptă mereu.
Dacă nu poţi vedea micile reuşite, ele se pot ascunde după eşecurile care par tot mai imense…
Publicat de cluc24 
Cluc24's Blog 