Bancuri haioase ….

Un băieţel se apropie de o colega de clasă şi îi spune:
– Poţi să-mi dai fotografia ta?
– Da’ de ce, nu poţi dormi fără să te uiţi la mine?
– Hmmm…
– Mă iubeşti aşa de tare?
– A, nu, pur şi simplu colecţionez Pokemoni ! 😉


Aveam nevoie de câteva zile libere de la serviciu şi îmi tot storceam
creierii cum să-mi înduplec şeful să-mi acorde zilele dorite.

Mi-am dat seama că numai făcând pe nebunul, o să înţeleagă că nu se poate
folosi de serviciile mele. În acea zi am ajuns mai devreme la muncă,
şi m-am agăţat de tavan, punându-mi şi picioarele pe tavan.
Imediat una dintre colegele de birou, blondă, m-a observat cocoţat
acolo sus şi m-a întrebat ce fac.
– Ssst, i-am spus, fac pe nebunul ca să iau câteva zile libere. Mă
dau drept bec !
Câteva secunde mai târziu, apare şeful în birou, şi
m-a întrebat ce fac.
– Sunt un bec luminos ! am exclamat eu.
– Ai început să deviezi, omule ! a zis el. Îţi dau o săptămână liberă,
să-ţi revii la normal.
Cum a zis asta, am şi sărit jos şi am ieşit din birou.

Colega mea ,blonda, a venit şi ea imediat după mine, iar şeful a întrebat-o
unde se duce.
– Îmi pare rău, şefu’, dar nu pot să lucrez pe întuneric ! a răspuns
ea cu seriozitate. 😀

Un bărbat şi soţia lui aveau probleme acasă şi şi-au aplicat tratamentul tăcerii.La un moment dat,bărbatul şi-a dat seama că în ziua următoare avea nevoie ca soţia sa să-l trezească la ora 5.00, pentru un zbor de afaceri.

Nedorind să fie primul care să rupă tăcerea,a scris pe o bucata de hârtie : „Te rog trezeşte-mă la ora 5.00” şi a lasat biletul în locul unde ştia că soţia lui, o să-l găsească.

În dimineaţa următoare, bărbatul se trezeşte şi descoperă că este ora 9.00, deci, a pierdut avionul. Furios,tocmai se pregătea să se certe cu soţia lui pentru că nu l-a trezit, când a observat un bileţel lângă pat : „Este ora 5.00. Trezeşte-te”

Concluzia: barbatii să-ţi cumpere ceas deşteptător sau …telefon mobil cu alarmă…. 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: