O zi perfect de imperfecta!

Un eu al zilelor de azi….

O zi perfectă…am liber…criza ne afectează!

În week-end am avut dureri de măsea. Am fost la dentist care m-a înţepat pe ici pe colo la dinte şi nu mai doare. Trebuie să merg pentru a continua tratamentul. Trebuie să fiu odihnit. La femei şi doctori trebuie să fii odihnit când mergi!

Dulcele meu somn e întrerupt brusc de telefon. Sună şi se opreşte. Repede mă ridic din pat, mă bărbieresc, normal că mă tai…şi dau să plec….dar îmi aduc aminte că nu e alarma de la ceas…eu am liber!

Oftez…şi mă bucur. Mă culc înapoi, fericit că am şi făcut o treabă pe azi: bărbierit. Aţipesc…Sună telefonul. Răspund: „Gheorghe , ce faci? Nu vii?”. Mă dezmeticesc…nu sunt nici Gheorghe şi nu am nici unde să merg. Conving interlocutorul, şi mă lasă în pace. Mă pun iar la somn. Iar sună telefonul. „ Suntem de la ….aţi cîştigat la concursul nostru 2500 de euro. Dorim să verificăm datele dvs., cum vă numiţi?”. Culmea aveam abonament de 10 ani în reţea şi ăstea întreabă cine sunt…apoi mă gândesc că vor să mă păcălească , şi nervos închid telefonul.

Mă dus să-mi fac cafea….pe care o uit bineînţeles pe aragez şi dă în foc! Super!

Mă duc la cumpărături. Pentru 2 verdeţuri, am stat 3 ore în piaţă, ocolind pensionarii ce se opreau la discuţii în mjlocul drumului!

Gata. Mă duc la denstis, e seară deja. Am programare!

Ajung acolo…plin în sala de aşteptare…Şi tot mai vin alţii… Mă retrag într-un colţ să scap de două bătrâne vorbăreţe. Acolo apare un bărbat în vârstă. Începe să-mi povestească de experienţele lui cu dentiştii…de problemele de măsea…Eu mă rog în gând să vină asistenta să ia înăuntru pe unul din noi… După 2 ore scap de problemă. Mi s-a făcut o injecţi de am toată falca umflată.

Parcă nici nu mai văd şi aud. Un taxi opreşte în faţa mea şi brusc uşa mă pocneşte…ieşind pe acolo o fată super-sexy. Speriat mă dau în spatele, printre bombănelile unei bătrâne şi calc în picioare o fată, mai mult dezbrăcată decât îmbrăcată, ce se plimba. Mormăi ceva…oricum nu se pricepe ce zic şi plec.

Mă duc la pâine, cer ce doresc dar vânzătoarea nu pricepe mormăielile unui injectat în dinţi…Unii încep să comenteze, la rând , că fac mişto. Renunţ la pâine şi revin acasă.

Mă bag în pat…Locul cu injecţia se dezumflă şi…apare durerea….Dacă ceva e bine, fă altceva ca să nu fie bine….

Încă o noapte albă, într-o zi perfect de imperfectă….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: