România politică


În România s-a dus o campanie electorală intensă, care însă se încheie în curând… Acum omul simplu se poate simţi important, până se finalizează aceste alegeri, apoi…înapoi la viaţa de zi cu zi!


Fiecare candidat, îşi asumă reuşitele şi dă vina pe parteneri, pentru nereuşite. Au grijă să-şi atace adversarii , pe oamenii acestora, pe apropiaţii lor…
Bani, mulţi, se aruncă pe piaţa publicitară în această campanie, bani cu care se puteau face multe alte lucruri utile, chiar ducând la creearea unor locuri de muncă noi.
Unii candidează din inerţie, chiar dacă nu merită, dar nu au altă opţiune. Nu se gândesc că mai bine ar pleca , ca să lase pe alţii în locul lor, dar nu, crescuţi de ei… Dar e greu pentru politician să plece, chiar dacă partidul său pierde puterea, este gata să treacă, la noul partid, conducător.


Această luptă politică a ajuns să implice mult prea mult, chiar să împartă, ziariştii, să se atace între ei, chiar să se acuze. Posturile TV se împart după opţiunile patronilor, după banii primiţi, ajungând unii reprezentaţi, chiar de vază ai lumii presei, sa se încline la 90 de grade în faţă , pentru a da „onorul”, cui trebuie….
Uimesc anumite lucruri la această campanie. Încă nu s-au întâlnit toţi candidaţii, deşi credeam că acest lucru este necesar…

As fi vrut sa aud de la un candidat, ca datorita crizei economice, va solicita si va sprijini o lege, prin care: Preşedintele, Guvernul şi Parlamentul să lucreze pe un salariu minim, cel care este la nivelul ţării, atâta timp, cât este criză în România! Tot ei din propriul buzunar, îşi vor plăti : cazarea, transportul, precum şi mesele lor copioase…Acest lucru ar fi de domeniul basmelor…

Să vedem ce va fi. Cum înainte de 1989, era o glumă legată de sovietici ( ruşii ar fi trimis avioane să bombardeze România lui Ceausescu si acestea s-au intors cum au plecat, spunând că n-au găsit România, că nu mai există, sunt doar câteva lumânări aprinse…), acum am putea spune, că străini nu ne fac rău, pentru că acest lucru ni-l facem noi singuri….
Aşa este mereu..:

Vin ai noştrii
Pleacă ai voştrii
Şi noi rămânem tot ca prostii
Păcăliţi de monştrii!

Azi este mic si nu esti tare
Si ajutat un pic
Mâine esti mai mare
Şi tare, ca un spic!

Să fim optimişti şi să sperăm la o viaţă cum ne este mai bine!

Un răspuns la România politică

  1. titlul mi se pare usor de poeste..Romania nu a mai fost politica de 55 de ani…romanul nu e om politic si nu are nici activitate politica, el e pasiv se hraneste cu firimituri si exclama indiferenta.Aceste trasaturi il fac usor de confundat cu lenesul, prostul, hotul sau cocalarul, romanul poate fi intalnit peste tot dar cel mai mult se vrea in urbe desi nu se implica cu nimic in viata politica a societatii.Se remarca fie prin umor filozofic si prin snobism in centre de cumparaturi….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: