Vin sarbatorile – bilantul anual

31/12/2009


Gata! Se termină anul! Se fac veşnicele bilanţuri, în care optimistul vede partea plină a paharului , iar pesimistul, partea goală a aceluiaşi pahar…


Bilanţul personal, se realizează pe planurile familial şi profesional.
Banii, familia, reuşitele şi nereuşitele sunt contorizate. Dacă esti cu un prieten „bun”, are grijă să nu uiţi nici o nereuşită!


În general am avut cam de toate: criză financiară ( care s-a declarat pentru că toţi spuneau că există, până această încredere în existenţa ei, a dus chiar la apariţia ei ), şomaj, salarii micşorate, alegeri „scandaloase”, jafuri de bănci, 20 de ani de la o Revoluţie ( care e pe cale să fie uitată de mulţi, sau ignorată de alţii….). A fost bine că nu au fost greve, lipsa de muncă s-a materializat prin impunerea concediilor fără plată şi prestarea voluntarismului în meserie….


Omul bogat îşi numără banii, săracul bucatele de pe masă, iar omul bun ca pomul copt îşi inventariază prietenii apăruţi sau „dispăruţi” din viaţa lui…
Omul cu adevărat bogat, este cel care are mai mulţi prieteni, a ajutat mai multe persoane , a sprijinit pe cei nevoiaşi de unele sau altele ( chiar cu riscul dispariţiei acestora din viaţa lui, după aceste gesturi sau fapte…).
Omul sărac, ca cel rău, numără la câţi oameni a putut face rău, singur sau cu sprijin acordat, cu intenţie clară, nu fără voie. Pentru el adevăratul cadou este uitarea, nu petrecerea cu prietenii!
Unul dintre cele mai plăcute cadouri, este un prieten în plus, o împlinire cât de mică, un câştig neaşteptat. Cadou frumos de sărbători, este dragostea, prietenul….


Concluzia este, că oricât de bine sau rău a fost anul în curs, acesta se putea accentua, fie în rău, fie în bine.


În curând vor fi artificii, bucurie, care trebuie să existe între toţi oamenii. Nu e Revelion, dacă îl petreci cu alţii din obligaţie, sau chiar mai rău, alţii alegând aceea locaţie, ştiind că ţie îşi displace total….
Eleganţa este la ea acasă, indiferent unde se petrece Revelionul. Femeile se îmbracă frumos pentru a apărea mai dezbrăcate, pentru ochii alunecoşi ai bărbaţilor. Vor să fie admirate, iar bărbaţii să petreacă clipe frumoase!


An Nou Fericit, mult mai bun ca anul ce trece, şi mai prost, ca Anul ce urmează!


SĂ SE ÎMPLINEASCĂ CEEA CE ESTE MAI BUN PENTRU FIECARE!


Vin sarbatorile – Spiritul Craciunului

29/12/2009

A venit şi a trecut prima sărbătoare a sfârşitului de an, Crăciunul.
Unii oamenii au fost mai buni, alţii au devenit mai sarcastici, iar o parte din ei au rămas aşa cum sunt zi de zi.
Spiritul Crăciunului este de fapt reprezentat de spiritul celor care sunt implicaţi în această sărbătoare. În fel şi chip.
De Crăciun sunt şi momente plăcute şi mai puţin plăcute, la fel ca de-a lungul vieţii.
Începi să faci vizite şi să fii vizitat de multe persoane. Uneori încep sarabanda vizitelor din Ajunul Crăciunului şi se termină în preajma Noului An. Fiecare cu norocul său, dacă ai musafiri pe vreme călduroasă şi plăcută, dar te trezeşti că vizitele tale sunt pe cea mai cruntă vijelie şi frig…parcă nu te simţi aşa bine!

Apoi este momentul cadourilor. Primeşti şi oferi cadouri, te bucuri de lucruri ce habar nu aveai ca există şi nici că le-ai dori… Băuturile şi dulciurile sunt la mare căutare…deşi poate nu bei sau te fereşti de …diabet!

Oricum o sansă să faci Crăciunul cu puţine cheltuieli, consta în organizarea vizitatorilor. Pentru primii din ei, trebuie să achiziţionezi un cadou. La următorii le oferi ce ai primit de la predecesori…iar la anul, primul venit are cadoul de la ultimul sosit la acest Crăciun ( atenţie să nu fie aceleaşi persoane!).
De mâncare, ce găteşti tu, gătesc şi ceilalţi, tradiţional.
Când am fost în vizită la mai multe persoane, mereu eram serviţi cu …sarmale şi prăjituri.
E frumos Crăciunul, că mănâncă de multe ori acelaşi lşucru şi rişti să primeşti acelaşi cadou din mai multe locuri!

Oricum Crăciunul este o sărbătoare frumoasă şi esti fericit când petreci, în orice fel, alături de cei dragi, fie prin vorbe, fie cu o masă dulce-sărată (!), important este să te simţi bine şi să nu-i uiţi pe cei dragi!

Vine Anul Nou! Să fie unul mult mai bun ca ultimii, şi mai prost ca 2011!


Vin sarbatorile – Craciunul

24/12/2009

Vine , vine Moş Crăciun!
Toata lumea este în aşteptare!
După alergăturile şi munca depusă în ultimele zile, apar şi clipele benefice ale acestora!
Crăciunul este o sărbătoare de tradiţie, care se petrece alături de cei dragi.
Se mănâncă ( nu prea mult, pentru că spitalele au locuri puţine…) , se bea ( cu grijă, nu rece , sub ochii severi ai asistenţei ), se discută ( acum la modă sunt discuţiile despre criză şi politică ), se fac planuri de revelion, se fac vizite….

Dar cel mai plăcut moment este, cel al sosirii lui Moş Crăciun!
Copiii…abia aşteaptă să primească, jucării, dulciuri….

Femeile, doamnele, domnisoarele, vor să fie veşnic frumoase, elegante, sobre, valoroase…bijuteriile , sunt adevărate cadouri, în sacul Moşului

La bărbaţi, este mai simplu…doar să vină …cineva din partea Moşului….


Vin sarbatorile – ultimele pregatiri

23/12/2009

Se apropia ziua sarbatorii. Familia îşi face ultimele pregatiri, împreună sau separat.
Femeile încep să facă ultimele pregătiri culinare. Se pregătesc cozonacii, s-au făcut cârnaţii, se rumeneşte friptura, sarmaua strigă şi ea prezent!

Barbaţii încearcă să astâmpere agitaţia copiilor. Îi scot la săniuş, plimbări., prin locuri destinate distracţiei copiilor….

Un copil vede brazii care aşteaptă clienţii. Îşi întreabă mirat tatăl:
– Ce este cu brazii acestia?
– Sunt pentru copiii care nu au fost cuminţi. Nu le aduce Moş Crăciun bradul, şi trebuie să le cumpere părinţii!
– Vezi tată, ce norocoşi sunteţi voi că aveţi un copil cuminte? Ce de copii răi sunt – zise copilul privind mulţimea de brazi….

Între timp , Moş Crăciun citeşte scrisorile şi încearcă să aducă tuturor câte ceva….Oricât de săraci sunt oamenii, sau Moşul, fiecare este bogat într-un fel anume, are pe cineva drag, de Crăciun în suflet , în inimă şi poate chiar alături!

Cele mai bune urări de Crăciun pentru toţi românii şi nu numai:


Sărbători fericite!


Un Moş Crăciun vesel, plin de daruri, multe şi frumoase!


Moş Crăciun, să vă aducă un sac plin de fericire, sănătate şi gol de regrete sau suferinţe!


Să ningă cu iubire, să alunece fericirea şi binele să zboare din om în om!


Azi am curăţat coşul
Pentru că vine Moşul
Cu multele-i daruri
Venite de prin ceruri.


Azi am biruit
Când am daruit
Un pic de bine
Chiar şi pentru tine.


Moşul să vă aducă
O chestie cât de mică
Pentru a vă face
Să aveţi sufletul în pace.


Vin sarbatorile – curatenia

22/12/2009

Se apropie…tot mai mult Crăciunul.
Lumea îşi termină cumpărăturile şi-şi varsă nervii pe … covoare!
Se bat covoarele la greu, pe şi cu bătător , dar mai ales în zăpada imensă care a apărut prin oraşele ţării. Oricum ca în fiecare an, iarna ne-a luat din nou pe nepregătite! Oare când o să ştim că iarna nu-i ca vara?

Mos Crăciun , de-o fi în roşu, de-o fi în verde, trebuie să vină în case curate. Toată lumea îşi face curăţenie de zici că nu a mai făcut de câţiva ani….
De multe ne întrebăm, ce vină au covoarele că trebuie să le batem?
Acum cei ce locuiesc în case mai mici, se bucură că nu au de făcut curat în multe camere…. La fel cum cei ce au o maşină, se bucură că nu au mai multe, de curăţat, de zăpada ce se tot pune pe acestea!

Cineva a demontat o lampă cu totul pentru a o spală, iar când a legat firele, a avut artificii înainte de Revelion!
Agitaţia continuă, chiar şi când se termină cu curăţenia, căci urmează alte etape ale pregătirilor de sarbatori…. stresaţi că nu terminăm la timp, este ca un Moş Crăciun c-un băţ înfipt…


Vin sarbatorile – cumparaturile

20/12/2009

Gata!
Sărbătorile se apropie cu paşi repezi. Poate mult prea repezi pentru unii, sau prea încet pentru alţii…

Este perioada agitaţiei. A cumpărăturilor. Magazinele sunt ticsite de oameni. Femeile aleargă printre rafturile care par tot timpul goale deşi vânzptoarele de raion nu prididesc să le umple, iar şi iar… Între timp bărbaţii împing de zor cărucioarele umplute cu vrute şi nevrute de partenerele de viaţă ( în special ele, soţiile….vai dacă mai are şi … fiice!).

Se mai cumpără o ciocolată…că e o vorbă:


Ciocolata Pitic,
Va face voinic.

Apoi , fiecare vrea să arate bine, măcar de sărbatori …


Vreti sa cuceriti femeia,
Folositi sapunul Cheia.

Unii însă, trebuie să stea la coadă pentru a prinde mult râvnitele cărucioare de la supermarket, căci ele sunt la mare căutare, chiar dacă unele se tărăsc în doar trei roţi.

Forfota din magazine se transmite peste tot, în parcări, în piaţă, în agitaţia străzii…
Preţurile tind să crească câte un pic, oricum, mai puţin ca în ceilalţi ani, pentru că este un an de criză.
Omul mai poate folosi anumite haine de anul trecut, doar şi Guvernul a rămas cel vechi….
După cumpărături, apare alt moment important pentru sărbători: gatitul! Vai daca lipseşte vreun condiment, care ar trebuii cumpărat şi necesită o coadă imensă….


Vin sarbatorile – prolog

17/12/2009

Vin sarbatorile!
Oamenii incep, sau macar incearca, sa fie mai buni.
Intai se incepe cu uitarea lucrurilor rele de pana acum, a problemelor, a nereusitelor.
Dupa terminarea cumparaturilor, urmeaza momentele de cumpana, de programare a lucrurilor ce trebuies efectuate in timpul ramas….
Apoi omul isi aduce aminte, printre multiplele pregatiri de sarbatori, de prietenii pe care-i are: cei vechi, cei noi, cei uitati, cei neuitati…le trimite un mail, un sms sau, mai rar acum…. o felicitare scrisa si timbrata!
Omul cand isi face bilantul anului ce va trece , gandindu-se la prieteni, discutand cu ei, isi da seama ca nu este asa de bine cum crezuse cu un an in urma. Omul este vesnic nemultumit, dorind o perfectiune a vietii, iar in acelasi timp, constata ca a mai imbatranit cu un an.
In fiecare an , acelasi tipic, aceleasi ganduri, dar mereu aproape de familie si prieteni. Sunt lucrurile cele mai de pret ale omului, bogatia sufleteasca, este bogatia cea mai de pret.
Cu cat ai mai multi prieteni in jur, cu cat sunt mai apropiati, cu atat te simti mai bine, indiferent de greutatile vietii de peste an.
O viata usoara nu o poti trai din plin, o viata grea te marcheaza dar te si intareste.
Ajutand un prieten, un om, te ajuti pe tine. Daca un om este langa din tine , trebuie sa fie pentru ca simte acel lucru.
Sa ne pregatim de sarbatori si sa nu existe invidie, ura, dispret…toti sa fim buni, dar…TOT TIMPUL ANULUI, si al VIETII!