Ninge iar, incetisor….

Ninsoarea mereu a fost o problemă, plăcută şi nu numai….
Deşi este frumos să-ţi petreci sărbătorile de iarnă, sub dansul fulgilor de nea, acest lucru implică responsabilităţi. Dăcî locuieşti la casa, trebuie să te ocupi de curăţenia zăpezii din faţa casei, din curte, asta dacă nu esti om cu relaţii sau “firmă” de dezăpezire. Dacă esti la bloc, ai simţ civic, cureţi zăpada pentru ca vecinii tăi să nu aibă “accidente” şi să te simţi vinovat. Unii sunt aşa, alţii sunt alrfel…nu le pasă.
Ce frumos este când ninge…iarna. Nu e plăcut să ai zăpadî în perioada Sărbătorilor de Paşti, cum a fost odată…demult.
Dacă ninge şi ai maşină, trebuie să te ocupi de eliberarea acesteia de sub mormanele de zăpadă, să eliberezi spaţiul ca să poţi pleca cu ea. Apoi când te întorci, dacă vii prea repede, te enervezi că altcineva ţi-a ocupat locul de parcare unde ai te-ai luptat cu zăpada! În trecut, cum dădea zăpada, majoritatea oamenilor renunţau la transportul cu autoturismul propriu, mergând , cu cel în comun.
Avem firme şi contracte de dezăpezire, dar uneori se pare că nu sunt…De ce? Prea multe zone cu zăpadă, prea puţin personal…relaţii…?
Zilele trecute, săracii pietoni, abia se zăreau printre imensele mormane de zăpadă. Ei apăreau, dispăreau…în funcţie de înălţimea zăpezii pe care călcau. Şi erau zone publice, unde omul trebuia să se simtă protejat de gheaţă, zăpada alunecoasă….
Zăpada aduce fericire, bucurie copiilor, şi de lucru doctorilor din spitale.
Se spuen că dacă ninge mult, va fi prosperitate, Să sperăm că se va adeveri.
E frumos când ninge, este şi mai frumos dacă am şti că vom avea şi siguranţa deplasărilor noastre.

Ninge încetişor
Pentru a fi mai uşor
Stai în casă şi suspină
Pentru a scăpa de aspirină!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: