Simfonia vietii

Ieri am vazut pe cineva trist ca i s-a stricat o floare.
Saptamana trecuta am vazut pe cineva suparat ca pierduse o oportunitate in profesie.
Am ajuns sa constat ca lumea devine din ce in ce mai trista, suparata, uitand de fapt sa traiasca.
Era o vorba ” de o fi bine, de o fi rau, bucurosi le-om duce toate”. Oare se mai potriveste in zilele noastre?
Toata viata ne luptam sa rezistam, sa prosperam, adica sa ne asiguram cele necesare vietii. Dar in timp, uitam sa traim. Ne concentram toate energiile in lucruri marunte, uneori nu vedem lucrurile mari, care ni se par mici.
Dar ce este un lucru mare? Nu putem spune cu certitudine pentru ca fiecare vede „maretia” in altceva.
Banii te fac sa te simti bine dar nu inlocuiesc multe lucruri necesare vietii.
Viata te poate ridica sau te poate cobora, asa cum se spune ca „femeia te ridica, femeia te doboara”. Poate din acest motiv viata este de gen feminin.
Fiecare om poate fi fericit sau nefericit cu ceea ce are, cu aspiratiile lui. Starea naturala a omului trebuie sa fie cea de bucurie, fericire. Aceasta nu trebuie sa fie doar o stare trecatoare.
Trebuie sa stii sa traiesti, pentru ca suntem nascuti pentru aceasta. La sfarsitul vietii cand tragi linie, descoperi ca ai fost aproape sa faci multe dar uiti ca ai reusit totusi, sa realizezi la fel de multe. Privind lucrurile pozitive, descoperi ca cele negative pot fi chiar nesemnificative.
O viata fericita, nu inseamna doar bani, impliniri, inseamna sa poti ajuta, face fericiti alti semeni care prin bucuria lor iti pot aduce fericirea.
Omul poate ajunge usor din extrema omului bun in cea de om rau, fara sa stie, descoperind acest lucru, uneori prea tarziu.
Omul meditativ este cel care incearca sa descopere barierele vietii dar uneori lunga meditatie poate deveni sau sa fie interpretata in alt fel.
Omul este prin natura lui, un om vesnic nemultumit. Uita realizarile, aspira la prea multe, descoperind apoi ca de multe, sansa , oportunitea a trecut pe langa el….

Un răspuns la Simfonia vietii

  1. Florin Iepan spune:

    Eu mereu spun că „înțeleptul se descurcă și-n iad, pe când prostul suferă și-n paradis”, dar se pare că nu înțelege nimeni…

    Iisus m-a învățat că iubirea și înțelepciunea sunt precum focul și lumina, unde este una este și cealaltă, iar unde lipsește una lipsesc amândouă… experienţa m-a învățat că nu locurile și evenimentele contează ci reacția noastră la ele, ceea ce înseamnă că omul e stăpânul propriei fericiri dacă e suficient de înțelept să înțeleagă acest aspect și să acționeze în consecinţă…

    Cunoscâne toate astea plus faptul că iubirea adevărată înseamnă fericirea celuilalt, am ajuns să înțeleg că de fapt omul nu vrea să fie fericit, fiindcă preferă mereu ura, furia, orgoliul și egoismul exacerbat în locul iubirii… dar pentru el asta e un lucru bun, căci suferința îl face încet să înțeleagă că toate sunt deșertăciune și mai apoi să ajungă și el la fericire… fiecare își alege propriul său drum, dar în final toți ajungem la aceași concluzie… fie ca drumul vostru către fericire să fie cât mai scurt😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: