Viata e o arta


Viaţa este o artă. De ce? Într-un sens larg, termenul artă desemnează orice activitate, care se bazează pe cunoștințe, exercițiu, percepție, imaginație și intuiție. Într-un sens mai strict, se adauga la cele de sus lipsa de funcționalitate (practică), cunoaștere, estetică.
Noi în viaţă ne folosim cunostinţele acumulate, experienţa şi reuşim să ne descurcă prin hăţişurile problemelor care ni se ivesc în cale.

Viaţa nu este ceva care merge în aceeaşi parte, ca un reflex condiţionat…viaţa găseşte la tot pasul, intersecţii şi diverse drumuri, care ne pot abate sau ne pot întârzia în demersurile noastre.
Viaţa se poate schimba, cursul ei, în orice moment, orice secundă. Dacă esti la momentul potrivit la locul potrivit poţi benefica de anumite sanse, sau din contră.

Este o adevărată artă să ştii când şi ce cale să apuci. Oricum, o dată măcar, te vei gândi cum era dacă luai cealaltă decizie. Important este să nu o regreţi. Sau dacă regreţi, să descoperi că decizia luată a avut şi puncte bune.
Nu toate deciziile sunt bune, pentru că toţi oamenii ar fi câştigători, ar avea ce le trebuie….
Noi suntem stăpânii propriilor vieţi, influentând şi pe cei din jur.

Să ne ridicăm viaţa, la rang de artă şi să nu regretăm nimic!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: