Apreciere şi invidie

26/01/2013

468 Acum sunt 3 berzeUnii oameni sunt apreciaţi pentru valoarea lor, alţii pentru ceea ce posedă, alţii doar pentru că există…

Aprecierea este o recunoaştere a anumitor calităţi, lucruri bune, pe care le posedă sau le dăruieşte cineva celor din jur.

De la apreciere până la invidie, este un pas mic….din păcate.

La servici esti apreciat pentru ceea ce realizezi dar invidiat pentru poziţia ta , mulţi vor vrea să te distrugă.
Se ştie că mai uşor distrugi ceva, decât să clădeşti…. Acest deziderat, din păcate a devenit un sport naţional!

Dacă la baza vieţii ( familiale , profesionale , de zi cu zi ) construcţia este solidă, cărămizile nu se vor distruge sub valul invidiei şi nu vor trece în domeniul îngâmfării din momentul aprecierii….

Trebuie să ne apreciem valorile, nu să le îngropăm timpuriu şi să le ascundem pentru a a ajunge alţii în faţă, care nu au niciun merit!

Ajungem să favorizăm non-valoarea doar pentru că prinde la public şi ridică „valoarea” celor care o fac….

Invidia este periculoasă pentru că ajunge să distrugă valorile apreciative din motive pur omeneşti.

Trebuie să fim atenţi la cei din jur, să credem după cum ne dictează inima şi să apreciem adevărata valoare, apreciind cee ce merită!

Anunțuri

Dorinţe şi vise

20/01/2013

DSCN7249
Mereu avem vise de împlinit, dorinţe de zi cu zi care însă, sunt realizabile sau nu.

Degeaba dorim sa avem aripi să zburăm , că nu vom putea. Dar dorindu-ne lucruri normale, poate vom reuşi să le realizăm. Trebuie să ne dorim cu adevărat şi să facem ceva în acest sens.

Nu putem căştiga la loto fără a juca, nu putem ajunge la un job dorit, daca nu luăm contact cu firma deţinătoare a locului de muncă …

De multe ori se întâmplă să ne dorim ceva şi acel lucru să se întâmple. Ne întâlnim uneori neprogramat sau nu….cu o persoană pe care doream să o vedem…

Momentele din viaţa sunt influenţate de noi în proporţie mare, fie prin fapte , fie prin gânduri….

Contează mult psihicul pe care-l avem şi mai ales pentru ceea ce ne dorim noi acele vise, dorinţe îndeplinite,

De multe ori, ni se îndeplinesc dorinţele şi descoperim că nu sunt bune pentru noi….din contră…Aşa se nasc alte dorinţe care vor fi ca o succesiune care poate fi greu terminată…

Trebuie să ne gândim ca ceea ce ne dorim să fie bine pentru noi! Să nu fie în detrimentul nostru.

Noi ne influenţăm destimul , viaţa, atât a noastră cât şi o parte a celor din jur!


Stresat şi stresant

13/01/2013

DSC05727Stresul face parte din cotidianul vieţii.
Stres, sau stress, reprezintă sindromul de adaptare pe care individul îl realizează în urma agresiunilor mediului; ansamblu care cuprinde încordare, tensiune, constrângere, forță, solicitare, tensiune.

Stresant , este felul în care unii dintre persoanele din jurul nostru, concep ceea ce noi propunem, impunem.

Noi putem fi atât stresaţi cât şi stresanţi.

Puţini dintre noi, reusim să evităm cele două stări, mai ales , pe cea legată de stres.

Dacă am face o radiografie a vieţii, am descoperi că stresul face parte din noi, fiind un factor care nu ne poate lipsi…

De ce ? Datorită vieţii pe care o ducem. Agitaţia din viaţa de zi cu zi, lipsa unui anumit confort, serviciul şi problemele legate de cei de lângă noi. Mulţi oameni, pentru binele lor, devin stresanţi, împingând factorul de stres al celor din jur la maximum.

Viaţa însăşi, este un stres, pentru că trebuie să navigăm pe apele tulburi ale societăţii în care trăim. Noi, românii, avem încă probleme să ne adaptăm la anumite condiţii, la care cei de peste hotare, au reuşit, de-a lungul anilor să treacă….Motiv pentru care, stresul este un factor important care duce la îmbolnăviri, decese şi multe alte probleme.

Trebuie să reuşim, măcar o zi pe săptămână , să uităm de probleme, să petrecem clipe plăcute, să ieşim la aer curat, să trăim în armonie cu noi şi cei din jur…E greu, dar nu imposibil!

Viaţa trebuie trăită, cât mai plăcut, util şi să încercăm, măcar noi, să nu fim stresanţi, căci poate, cei din jurul nostru scapă de stres şi vom reuşi şi noi, să scăpăm de aceasta…

O viaţă fără stres, fără stresanţi, este o viaţă sănătoasă care creşte speranţa de durată a vieţii!

Doar noi, putem să ne scăpăm de stres, încercând să convingem pe cei stresanţi, că nici lor nu le este bine….

Trebuie să avem grijă de alimentaţie, oamenii din jurul nostru ( cei cu mai multe feţe ), modalitatea de viaţă, şi nu numai….

O viaţă avem acum, şi nu trebuie să o stresăm!


Arta de a dărui

05/01/2013

Imagine0144Viaţa este un dar, iar tot ceea ce face parte din ea, este un dar!

A dărui cuiva, ceva, este o artă!

A dărui clipe minunate persoanelor dragi, a face cadouri sunt momente magice de viaţă!

Uneori este mai plăcut să dăruieşti decât să primeşti!

A primi ceva, poate din obligaţie este ceva firesc, dar a dărui din suflet, este magnific!

Câţi dintre noi, ne bucurăm de bucuria altuia?

Momentele plăcute de viaţă, dăruite celor din jur împreună cu starea de bine, ne duce spre linişte sufletească.

Trebuie să dăruim, pentru a fi conştienţi că suntem utili….deşi orice moment din viaţă poate însemna un dar cuiva….

Trebuie să fim noi înşine, să ne simţim bine în pielea noastră, cu faptele noastre, gândurile!

Dăruind celor din jur, ne dăruim chiar nouă…..!