Monotomia vieţii

Ce monotonă ar fi viaţă dacă toţi oamenii ar fi la fel! Dacă toţi ar gândi şi ar face totul identic…
Poate de aceea în viaţă trebuie să fim mereu atenţi, la vorbe şi la gesturi. De ce ? Simplu, ele pot fi interpretate în mai multe moduri.

Uneori, noi gândim şi acţionăm într-un anumit fel, dar cei de lângă noi, interpretează, poate exact contrariul la ceea ce ne gândeam / acţionam noi…
Interpretarea depinde de persoană.

Fiecare persoană are ideile şi conceptele lui, care însă uneori se pot schimba în timp.

Contează mult, felul în care privim şi gândim.
« Doi afacerişti fiecare dintre ei deţinând o firmă importantă al căror domeniu de activitate erau produsele de încălţăminte, îşi trimit colaboratorii la papuaşi. După o zi, ei primesc câte un mesaj. Primul: “fără sanse de afaceri, ei nu poartă aşa ceva”. Al doilea primeşte următorul mesaj: “mare oportunitate de afaceri, încă nu a intrat nimeni la ei, pe piaţă cu încălţăminte!”

De multe ori, ne putem pune în situaţia celui de lângă noi, gândind ca el, dar poate gândirea lui, diferă de a noastră…
Contează cum codificăm noi mesajul transmis, şi mai ales cum îl decodifică cel care-l primeşte….

Barbatul: – In sfarsit! Am asteptat asta atata timp!
Femeia: – Vrei sa plec?
Barbatul: – Ai innebunit? Nici sa nu te gandesti la asta.
Femeia: – Ma iubesti?
Barbatul: – Bineinteles! Tot timpul!
Femeia: – M-ai inselat vreodata?
Barbatul: – Doamne fereste! Bineinteles ca nu.
Femeia: – O sa faci sex numai cu mine?
Barbatul: – Sigur ca da. Cu orice ocazie.
Femeia: – O sa ma lovesti vreodata?
Barbatul: – Ai innebunit?
Femeia: – Pot sa am incredere in tine?
Barbatul: – Da!
Femeia: – Iubitule!

Acum, citind de jos in sus –totul este altfel…Ce relativ este totul !

De multe ori unele persoane se supără pe altele, pentru că mesajele transmise şi recepţionată nu sunt în concordanţă, sunt înţelese diferit…

Trebuie să gândim uneori, că poate ceea ce am intuit, este poate chiar pe dos…şi de multe ori, acest fapt duce la neplăceri, discuţii ….

Trebuie să privim lucrurile cu mintea, gândul şi inima….Oamenii nu se pot schimba aşa uşor, poate doar, devin uneori de neînţeles, din cauza problemelor, necazurilor şi cine ştie ce factori mai apar….

Să privim lumina din spatele copacilor, a căror crengi coboară pentru a ne zgâria, şi să fim ca o trestie, care se îndoaie în bătaia vântului, dar nu se rupe….

DSC06527

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: