(IN)COMPETENŢA

27/04/2013

În viaţa de zi cu zi, mereu ne întâlnim cu anumite persoane, locuri, sau situaţii.
Uneori suntem depăsiţi de evenimente, de situaţii, de realitate în general. Acest lucru nu înseamnă că suntem incompetenţi….în viaţa de zi cu zi!

Omul, oricât de „slab” ar fi, la figurat vorbim, este competent în ceva. Toţi ne naştem cu un har, dar trebuie să-l „cultivăm”, nu să ne contemplăm în obişnuinţă….
O persoană care nu se regăseşte la locul de muncă, nu înseamnă că nu poate fi bun, în alt loc. Poate acel loc nu i se potriveşte.

Fiecare om, a fost, măcar o dată în viaţă, la un moment dat, într-un loc nepotrivit.
Omul are o viaţă ca un puzzle, pe care dacă nu-l completezi corect, poţi pierde timp, ani…viaţa….

Fiecare om, aşa cum este îndrăgit măcar de o persoană, aşa este şi priceput în ceva anume, trebuie doar să descopere , în timp util, acel „ceva”.
Viaţa ar fi monotonă, dacă ar decurge planificat , normal….ar urma un curs obişnuit….

Totuşi sunt persoane care se cred competente în orice, dând chiar sfaturi şi indicaţii, pe care, nici ei nu le-ar urma.

Omul discerne, este o fiinţă gânditoare, de aceea se deosebeşte de celelalte fiinţe, dar uneori uită să folosească această calitate importantă.

Un om competent, prin lupta dură cu viaţă, poate face faţă celui care se crede superior dar de fapt, este un incompetent…

Noi singuri ne decidem destinul şi punem piesele de puzzle acolo unde considerăm că le este locul….

43 Statuia lui Decebal

Anunțuri

Între trecut şi prezent

20/04/2013

Trecut …prezent …. sunt două perioade existenţiale ale omului….
Nu vreau să fac o comparaţie între timpuri, trecute sau prezente în contextul existenţei politice. Mă refer doar pe planul evolutiv, sau nu, al omului.
În trecut, omul de „alături” venea imediat să te ajute când aveai nevoie, în prezent, se bucură că ai probleme şi chiar te „ajută” să le ai în continuare.

Deunăzi, fiind în autobuz, am asistat la o discuţie între patru băieţi, de clasa a VI-a. M-am chinuit mult, să înţeleg ce vorbesc, mai ales că tonul era unul ridicat. Cu greu mi-am dat seama că vorbesc în dulcea limbă românească, dar cu multe greşeli de exprimare, dezacorduri…
Înainte , oamenii „mari” îi corectau, acum nu au curajul, pentru că nu se ştie niciodată ce repercursiuni sunt. Acum este la modă, limba românească, care să aibă un dicţionar de traducere, în aceeaşi limbă românească….

Acum jumătate de viaţă muncim să strângem averi, apoi restul vieţii ne chinuim să învestim averile, în sănătatea care am neglijat-o….

În trecut ne bucuram de ceea ce aveam, ce obţineam, acum, suntem prea obosiţi pentru a ne relaxa, bucura şi uneori, chiar să şi gândim….

Bucuria devine un „cadou”, căci apare rar, iar melancolia, tristeţea şi rutina sunt la locul lor…

Noi trebuie să ne şlefuim prezentul pentru a ne putea bucura de viitor.

Fiecare dintre noi, ne naştem cu un har, pe care-l cultivăm sau îl ignorăm în viaţă, fapt care ne afectează viitorul.

Trebuie să ştim ce vrem şi să obţinem acele lucruri, în cursul vieţii, dar nu călcând peste „cadavre”, ci prin propriile noastre valori.

Fiecare om are o valoare, dar trebuie să ştie cum să o folosească şi să nu se piardă în neantul dejnădejdiei.

Trebuie să credem în noi, să luptăm pentru a reuşi!
Ceas 2 copy


ADMI®aţia

14/04/2013

156 Copaci la baraj
De multe admirăm anumite persoane, fapte, lucruri, fără vreun motiv ascuns, doar datorită faptului că ne place, sau ne încântă.
Admiraţia pentru oamenii care merită, care sunt apreciaţi pentru valoarea lor, este BINEvenită.

Însă din păcate, tot mai des descoperim admiraţia oamenilor îndreptată spre anumiţi semeni, a căror valoare se numără doar prin multiplele bunuri deţinute.
Sunt persoane care nu pot spune o frază corectă , în limba română dar sunt importanţi! Au bani, au valoare….
Mai exact, lumea începe să aibă admiraţie, nu pentru ceea ce gândeşte sau face un om, şi pentru ceea ce are! De fapt se admiră banii, bunurile, bogăţia….

Omul nu este nemuritor. Când părăseşte această lume, nu va lua cu el bogăţiile adunate, şi doar va lăsa în urmă, sentimente , gânduri, ale celor care l-au cunoscut.
Omul nu va pleca din această lume, admirat pentru bogăţii, ci doar apreciat pentru ceea ce a făcut şi a lăsat în inimile şi sufletele celor rămaşi.

Noi oamenii trebuie să admirăm semenii, dar nu pentru ceea ce deţin, ci, pentru ceea ce fac , pentru caracterul, integritatea şi realizările lor profesionale.

Nu trebuie să-l admirăm pe X, că are o maşină ultimul răcnet, sau pe Z că are cea mai frumoasă prietenă, sau pe Y, că mi-a dat un cadou frumos….

Aprecierea şi admiraţia merg alături, şi sunt împreună cu sufletul şi inima, cele ce ne reprezintă, de fapt cartea noastră de vizită.

Să admirăm bunătatea, calitatea, adevărul şi să ne apreciem prietenii, pe cei din jur, la adevărata lor valoare!