(IN)COMPETENŢA

În viaţa de zi cu zi, mereu ne întâlnim cu anumite persoane, locuri, sau situaţii.
Uneori suntem depăsiţi de evenimente, de situaţii, de realitate în general. Acest lucru nu înseamnă că suntem incompetenţi….în viaţa de zi cu zi!

Omul, oricât de „slab” ar fi, la figurat vorbim, este competent în ceva. Toţi ne naştem cu un har, dar trebuie să-l „cultivăm”, nu să ne contemplăm în obişnuinţă….
O persoană care nu se regăseşte la locul de muncă, nu înseamnă că nu poate fi bun, în alt loc. Poate acel loc nu i se potriveşte.

Fiecare om, a fost, măcar o dată în viaţă, la un moment dat, într-un loc nepotrivit.
Omul are o viaţă ca un puzzle, pe care dacă nu-l completezi corect, poţi pierde timp, ani…viaţa….

Fiecare om, aşa cum este îndrăgit măcar de o persoană, aşa este şi priceput în ceva anume, trebuie doar să descopere , în timp util, acel „ceva”.
Viaţa ar fi monotonă, dacă ar decurge planificat , normal….ar urma un curs obişnuit….

Totuşi sunt persoane care se cred competente în orice, dând chiar sfaturi şi indicaţii, pe care, nici ei nu le-ar urma.

Omul discerne, este o fiinţă gânditoare, de aceea se deosebeşte de celelalte fiinţe, dar uneori uită să folosească această calitate importantă.

Un om competent, prin lupta dură cu viaţă, poate face faţă celui care se crede superior dar de fapt, este un incompetent…

Noi singuri ne decidem destinul şi punem piesele de puzzle acolo unde considerăm că le este locul….

43 Statuia lui Decebal

2 răspunsuri la (IN)COMPETENŢA

  1. bradu spune:

    Nu ştiu ce să spun dar nu depinde întru totul de noi.Spun doar din propria mea experienţă,geba eşti competent sau stii ce vrei dacă,hai să zic nu-ţi este destinat.Poţi fi dat deoparte din n motive,cel mai important, tocmai pentru că eşti competent.E multă filozofie aici,am spus pe scurt dar cred eu deajuns.

    • cluc24 spune:

      Uneori in viata conteaza ceea ce ai, material si mai rau relational….motiv pentru care competitia reala, pe baza de cunsotinte, nu conteaza.
      „Competenta” unora se obtine prin cele mai dubioase cai, care culmea, lor li se par normale.
      Adevarata valoare, morala si profesionala este mereu pusa in umbra….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: