AMÂNare şi REALIZARE

Când avem multă treabă, uneori ne speriem şi amânăm unele lucruri. Normal şi firesc, doar uneori….

Era un proverb în trecut…: “Ce poţi face azi nu lăsa pe mâine”, care între timp a devenit “Ce poţi face mâine, nu fă azi” sau, mai rău “Ce poţi, lasă pe mâine căci poate nu mai este nevoie…”.

Urmând aceste principii, amânăm de azi pe mâine, sau chiar pe mai multe zile, pentru când considerăm că suntem mai liberi, anumite lucruri. Când vine însă acea zi, descoperim că timpul nu ne permite să realizăm tot ceea ce ne-am propus….

Dacă tot amânăm, uneori, aceste amânări, duc spre neîmpliniri ale idealurilor, viselor, uneori chiar şi a vieţii noastre….

Realitatea este, că trebuie să amânăm sau să renunţăm la lucruri mărunte, chiar dacă unele fapte mărunte duc spre marile realizări, în detrimental acţiunilor cu “bătaie lungă “ benefice pentru noi.

Totul depinde de noi, de cum gândim şi mai ales de cum ne implicăm în viaţa noastră şi a celor din jur.

Noi decidem, atât pentru noi, cât şi pentru cei din jurul nostru, pentru cei cu care interacţionăm în viaţa de zi cu zi.

SAM_4638

Anunțuri

4 Responses to AMÂNare şi REALIZARE

  1. Bradu spune:

    Cum se spune, „nimeni nu-i perfect”,uite că citind acest articol m-am înroşit până-n vârful urechilor,mă cam recunosc şi nu mă învăţ minte.Da, am pierdut din cauza amânărilor şi tot nu mi-am corectat această atitudine dar viaţa e atât de aglomerată că uneori chiar nu pot.Oare poate fi o scuză? 😀

    • cluc24 spune:

      Depinde ce ai pierdut…Prietenii si familia nu trebuie pierdute.
      Pot aparea oportunitati, dar trebuie ca si noi sa actionam, cand acestea apar.

  2. Claudia Sas spune:

    Buna. Și mie mi se întâmplă deseori să las lucrurile începute pe ziua următoare. Nu știu de ce am impresia că dacă nu voi face așa în ziua următoare nu aș avea nimic de făcut și m-aș plictisi:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: