DECIZII IMPORTante

DSC06996Vine o vreme….vine la toţi!

Nu există om care să nu fi avut un moment, măcar unul, în care să fie nevoit să ia o decizie importantă.

Nu mă refer la decizii banale, ca acelea de a alege pâinea sau alte alimente adecvate…. care totuşi sunt importante pentru alimentaţia noastră….

O decizie importantă, este una care înfluenţează  destinul personal, precum şi pe cel al celor din jur, în diferite feluri.

Dacă avem opţiuni, materiale sau omeneşti…. este normal să decidem în favoarea omului. Mai rău este când trebuie să decidem destinul unei persoane, poate chiar în detrimentul altei persoane, care cine ştie, sunt persoane importante în viaţa noastră de zi cu zi.

O decizie importantă ne poate înfluenţată viaţă Ne-o poate schimba în mod radical.

Orice decizie trebuie cumpănită şi luate de noi înşine, nu să importăm hotărârile, sau deciziile altora. Este adevărat, această măsură ne poate ajuta psihic, putând da vine unui eventual eşec, pe seama altora.

Noi trebuie să ne asumăm deciziile luate, indiferent de opţiune, să nu ne gândim în prealabil la eventualele regrete târzii….

Dacă am luat o decizie, să o urmăm, nu putem să o luăm pe alături….Ori este albă, ori neagră, nu există căle de mijloc.

Însăşi viaţă, este o decizie a cuiva, care ne înfluenţează oferindu-ne diverse opţiuni.

Noi trebuie să discernem şi să gândim realist, pentru a lua mereu decizia importantă…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: