AMINtiri

31/05/2014

Ceas 2 copy

Zilele trecute, conform obişnuinţei, când cauţi ceva, găsesti altceva, am dat peste pliantele care se ditribuiau la sfârşitul liceului.

Încet, amintirile m-au cuprins şi mi-am revăzut pozele colegilor. Mă gândeam la trecut, sperând ca în viitor să-mi revăd colegii.

Viaţa trece, amintirile rămân şi uneori le uităm…

Îmi aduc aminte că în perioada respectivă, la vâsta adolescenţei, eram filozofi în felul nostru şi nu ne dădeam seama…acum din lipsa timpului uităm să medităm….

Timpul zboară, viaţa trece şi AMINtirile….

Când pierdem ceva, pe cineva, regretăm şi ne gândim ce bine era dacă mai aveam timp şi pentru acesta….

Din filozofia tinereţii, vine regretul din prezent şi melancolia din viitor….

Câte ne-am dorit să facem când eram adolescenţi … şi câte am izbutit?

Puţine, multe….dar fiecare dintre noi, a reuşit într-un fel anume….

Trebuie să fim mândri de reuşitele noastre şi să învăţăm din eşecuri,  pentru că nimeni nu are o viaţă perfectă.

Amintirile zboară şi ne îmbogăţesc cartea vieţii, iar noi devenim mai bogaţi, sufleteşte şi nu numai….

O viaţă fără amintiri, este ca o zi fără soare.

Amintirile, regretele, visele, dorinţele şi mai ales REALizările sunt ceea ce ne reprezintă, ca o carte de vizită…..


PRIVInd de sus

24/05/2014

Un manager important al unei firme celebre priveşte de la înălţimea biroului său exclamând:

–              Ce puternic sunt. Toate lumea este la picioarele mele. Îi privesc ca pe nişte gângănii. Doar cu privirea îi pot strivi!

 

Un bărbat priveşte încruntat pe cel care se opreşte în faţa lui:

–              Bună ziua!

Se mai uită o dată, după care, fără să scoată vreo vorbă îşi îndreaptă privirea spre Cer, plecând. Cel care salutase, îl priveşte, interzis.

 

O frumoasă domnişoară, îmbrăcată sumar, stă la bar. Priveşte în jur, în timp ce soarbe din băutura ei. Aruncă o privire în jur, căutând o “victimă” care să-i plătească consumaţia. De ea se apropie un tânăr, îmbrăcat mai sărăcăcios, dar decis:

– Bună….

– Bun ar fi să dispari de aici!

– Dar…

– Nu eşti genul meu! Ce maşină ai?

– Nu am…

– Câţi bani ai în cont…

– Păi…

– Nu vezi că nu eşti de mine? Nu-ţi vezi lungul nasului?

Tânărul se retrage trist, moment în care, lângă fată apare un bărbat gras, atât fizic cât şi la portofel. Domnişoara zâmbeşte săgalnic….

 

Unii se cred mai presus decât cei din jurul lor. Dar bogăţia, mândria, banii, frumuseţea …. uneori pot fi trecătoare.

O firmă poate da faliment şi poţi cădea vertiginos de la înălţime. Mergând cu “nasul” pe sus, poţi cădea în mocirla vieţii, murdărindu-te. Azi poţi fi frumoasă dar aceasta nu este veşnică, poate apare o altă frumuseţe cum ai fost tu, în inima celui pe care l-ai cucerit acum!

 

Nimeni nu este mai presus ca ceilalţi şi nimic nu este veşnic!

Fiecare persoană, are propria lui valoare.

Nimic nu este etern, chiar dacă uneori aşa pare!

 485 Inca un elicopter

 


De la servici

17/05/2014

Ca orice om normal, care până la urmă pleacă spre casă, mă pregătesc şi eu de acest episod al zilei.

Bucuros, un coleg mă aduce cu maşina şi sunt fericit că am ajuns un pic mai repede. Urc repede în casă şi îmi pun lucrurile în ordine, căci apare ceva drag, WEEK-end-UL.

Când îmi caut telefonul, descoper cu surprindere că nu-l am la mine. Îmi iau mobilul personal şi apelez telefonul de la servici, căci poate e rătăcit prin alt buzunar. Aud cum sună …. dar nu la mine acasă.

Supărat o pornesc înapoi spre servici. Aveam nevoie de telefon!

Ajuns la servici, sunt întâmpinat prin curte de un câine negru fioros care-şi conducea haita. Latră la mine şi se apropie cu ceata, încet. Unul singur , este mai cercetaş şi vine chiar la mine. Încep să le vorbesc de una alta şi mă lasă în pace.

Câinii sunt ca oamenii. Unul impozant îi conduce iar alţii atacă sub ordinele acestuia… Da. Ajung în birou şi sun din nou, găsindu-mi telefonul. Îl iau , uşurat şi o pornesc din nou spre ieşire. Încui din nou uşa de la firmă şi apoi pornesc urmat de un câine, spre poartă. Brusc îmi dau seama că mi-am uitat telefonul personal , pe masă şi o pornesc înapoi.

După câteva minute reuşesc să plec, cu ambele telefoane, în sfârşit, spre casă. Întunericul se lasă în jur şi câinii latră de zor. Nu- mi este frică de câini dar..

Apar paznicii cu câinii lor, iar haitele din zonă îşi apără teritoriile. Brusc mă trezesc în mijlocul lor. Fiecare latră la fiecare. Un pui de căţel face zgomot şi este nervos pentru că nu poate încă, lătra.

Până la urmă apare liniştea, fiecare plecând în treaba lui.

Eu reuşesc să ajung pe străzile liniştite din oraş. În jurul blocului aud iar lătrat de câine. Mă uit în jur şi descopăr mai mulţi câini prin zonă. Fiecare era scos la aer, de stăpâni: fată care vorbeşte la telefon precipitată, un bărbat complet roşu la faţă ce tot sughiţa, o femeie grasă care era trasă de căţel ce tot alergă după altul….

Brusc îmi dau seama că în curând vor fi mai mulţi câini decât oameni…De aceea unii oameni fac tot posibilul să fie ca nişte câini!

DSCN6025


neREZOLVAREA PROBLEMEI

10/05/2014

 

453 Pe o stancaMereu ne confruntăm cu diverse probleme de-a lungul existenței noastre.

La început avem probleme mici, căci și noi suntem mici, apoi, noi creștem, iar problemele la fel!

Aici nu mă refer la problemele legate de studii, matematică sau alte domenii colaterale, care sunt doar nişte banalităţi…. este vorba de problemele noastre de zi cu zi, existențiale și nu numai….

Uneori aprofundăm mai mult decât trebuie o anumită problemă și pierdem timp degeaba sau această problemă se rezolvă de la sine ( uneori chiar nu mai este nevoie de rezolvarea ei….).

Alteori trecem prea ușor peste unele probleme ivite, presupunând că le-am rezolvat dar ele reapar în timp, poate chiar amplificate.

Trebuie să discernem ceea ce este prioritar de rezolvat și mai ales, să avem un plan de bătaie.

Noi decidem, dacă ne lăsăm copleșiți de probleme sau luptăm cu ele!

Uneori chiar noi, devenim o problemă, pentru noi sau pentru cei din jur….

Orice problemă are și o soluție… Depinde cum o rezolvăm.

Implicarea noastră, ne decide atât soluția în acel moment, cât și în viitor!


De ce?

02/05/2014

Maimutoi 8

Vă mai amintiţi de copilărie? De desele întrebări care începeau cu : “De ce…?”.

Acum nu prea mai întrebăm, sau mai grav nu ne întrebăm … “ de ce …fac asta…?”, ori “ de ce sunt aşa…. ?”.

De fapt cel care poate răspunde la cele mai multe întrebări consecutive cu acest «De ce ? », îşi testează inteligenţa.

Dacă am avea mai multe asemenea întrebări, care să necesite răspunsuri, am deveni mai meditativi, gânditori şi poate mai sufletişti, adică, mult mai omenoşi.

De ce ? Fiecare poate afla singur răspunsul…

De ce ? Pentru că fiecare este liberul său arbitru, el decide propria lui soartă în primul rând, apoi o înfluenţează, voit sau nu, pe cea a celor din jur !

Ne-am obişnuit în ultimul timp, să facem prea multe lucruri, mecanic, fără a gândi. Avem nevoie de o matematică a minţii, pentru a ne perfecţiona, a gândi şi mai ales a ştii pentru ce facem ceea ce facem, când facem !

Întrebări simple, uneori penibile, pot avea răspunsuri neaşteptate , uneori provocând adevărate discuţii filozofice.

Omul s-a născut filozof, dar în timp, devine uneori doar o “plantă” pentru că nu gândeşte, purtând chiar “ochelari de cal”, nevâzând decât ceea ce vrea el , sau mai rău, ce vor alţii.

Un gând, o idee, mereu sunt importante, oricând şi oriunde în viaţă…

Existăm, deci, trebuie să şi gândim!

Să ne aducem aminte de întrebările trecutului pentru a creşte în viitor!

Să nu uităm, că existăm…..