Arta de a cumpăra online

Viaţa este o artă.
De ce?
Într-un sens larg, termenul artă desemnează orice activitate, care se bazează pe cunoștințe, exercițiu, percepție, imaginație și intuiție. Dar dacă luăm totul într-un sens mai strict, se adauga la cele menționate mai sus: lipsa de funcționalitate (practică), cunoaștere, estetică. Noi ne folosim în viaţă de cunostinţele acumulate, experienţa şi reuşim să ne descurcă prin hăţişurile problemelor care ni se ivesc în cale.
Viaţa nu este ceva care merge în aceeaşi parte, ca un reflex condiţionat…viaţa găseşte la tot pasul, intersecţii şi diverse drumuri, care ne pot abate sau ne pot întârzia în demersurile noastre. Viaţa se poate schimba, cursul ei, în orice moment, orice secundă. Dacă esti la momentul potrivit la locul potrivit poţi benefica de anumite sanse, sau din contră.
Este o adevărată artă să ştii când şi ce cale să cauți ceva anume. Uneori trebuie să rezolvi probleme stringente în timp scurt. Una dintre cele mai avantajoase posibilități este cel al cumpărăturilor online.
Pentru asemenea achiziții, dacă se cumpără direct de la sursă, experiența se câștigă deja de la prima comanda.
Este adevărat că se spune: ce este în mână nu-i minciună , așa nici ceea ce vedem pe site-uri nu sunt aberații.
Pe lângă calitate, pentru cresterea vanzarilor se oferă tot mai multe facilități importante: livrare în timp scurt, transport gratuit. Toate aceste beneficii oferite clienților de la magazinele online anulează efectiv ceea ce ofereau în plus magazinile obișnuite.
La achizițiile online, există un canal de comunicare bine dezvoltat. Orice solicitare primește un răspuns în timp util.
La început oamenii sunt reticienți în realizarea unor asemenea cumpărături dar mereu primul pas este cel mai greu. Apoi va fi obișnuință!
Din experiență cunoaștem faptul că un produs dacă nu este convenabil, poate fi returnat iar banii se înapoiază.
Normal ca în domeniu, mereu se pot face diferite îmbunătățiri. După cum se cunoaște, clientul poate fi unic , ocazional sau permanent.
Clientul unic este important de atras . I se poate oferi un bonus, cadou care să-l atragă și să-l ademenească pentru a fi cel puțin client ocazional. Un asemenea client va intra de mai multe ori pe site pentru a vedea noutățile și în orice moment, poate deveni client fidel, dacă primește unele beneficii în acest sens, chiar valorificate în timp, puncte bonus și nu numai. Recomandările acestora sunt importante pentru cei din cercul lor.
Clienții permanenți pot acumula puncte și pe baza acestora să-și comanda diferite obiecte.
Omul stimulat, simte o atracție pentru orice, chiar dacă este nou și total necunoscut.
Sistemul online, indiferent de ceea ce facem, va câștiga teren și odată tot vom fi nevoiți să apelăm la el. Trebuie să ne facem curaj și să vedem că totul este în regulă, chiar dacă nu pipăim produsul înainte de a-l achiziționa și a-l plăti la casă!
DSC01038

2 răspunsuri la Arta de a cumpăra online

  1. Tannia spune:

    Am făcut câteva cumpărături online și am fost mulțumită de calitatea produsului dar și de promtitudinea cu care mi s-a răspuns.

    • cluc24 spune:

      Este normal sa fie mai prompti, caci „clientul nostru – stapanul nostru”.
      Online nu vezi persoana cu care negociezi, fiind un atuu…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: