Cadoul personalizat

Telefonul mobil a ajuns o necesitate, un accesoriu obligatoriu pentru orice persoană .De la un timp, dacă stăm și gândim realist , mai mult vorbim la telefon decât față în față cu persoanele, care poate stau la un o distanță nesemnificativă față de noi.

În timp, telefonul a devenit un prieten, un colaborator al nostru, motiv pentru care trebuie să acordăm atenția cuvenită , , anumite privilegii. Orice telefon, așa ca și omul, are nevoie de o casă, adică o husă în care ….să se simtă bine.Doar este însoțitorul nostru, de zi cu zi, clipă de clipă.
De curînd mi-am schimbat telefonul, datorită faptului că predecesorul acestuia, își terminase ciclul de viață.

Deoarece noul model era cu totul altceva, aveam nevoie de o husă specifică.
Intrând pe www.photofancy.ro , am reușit să găsesc ceva care să fie mai mult decât potrivit.
Intrând pe huse personalizate am reușit să-mi adaptez ceea ce doream, la necesitățile și dorințele mele.
Un smartphone nu mai este un simplu telefon. Pentru cei mai mulţi dintre noi, acesta este legătura cu întreaga lume, atât pe calea vocii, cât și a navigării pe internet.

La PhotoFancy.ro se poate concepe propria husă, complet personalizată şi imprimată cu propria fotografie. Se Încarcă imaginea dorită, se alege modelul şi se creează online propria husă. Putem alege între o husă normală, sau husa tip „flipcase” cu propriul motiv.
Eu fiind un amator al călătoriilor, mai ales când acestea încep să fie tot mai rare… mi-am construit propria husă , cu un peisaj care să-mi aducă aminte de momentele plăcute din vremurile călduroase. Și așa, dacă vine iarna, pot retrăi momentele plăcute ale verii. Calitate superioară a imaginii astfel realizată, rezisttă la zgârieturi şi poate fi spălată ( am testat acest lucru  ) .

SAM_9285

Când mi-am realizat propria husă, model personalizat, m-a atras în primul rând faptul că pot utiliza şi pentru altceva, concomitent, acest obiect. Astfel îmi pot depozita, în interior, având locaşuri specifice, nelipsitele carduri. Astfel pot spune că luând telefonul cu mine, mi-am luat şi banii, singura grijă, fiind , să nu folosesc mai mult decât este necesar, cardul!

SAM_9282

Pe cât de plăcut, pe atât de util şi mai ales necesar în viaţa de zi cu zi, acest obiect, care unora li se pare banal.
M-am bucurat enorm în momentul când l-am primit, observând că corespunde așteptărilor mele, fiind realizat cu contribuția mea. ieşind exact cum mi-am dorit!

Acum mă pregătesc să realizez mici bucurii, prin cadouri, celor apropiați mie, căci tot se apropie sezonul cadourilor!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: