O viaţă în alb şi negru …

Fiecare dintre noi avem un album al vieţii, care la bătrânețe ne readuce în memorie clipele vieții noastre zbuciumate.
Aruncând o privire asupra acestor momente, care ne rămân adânc întipărite în memorie, descoperim multe întâmplări care într-un fel sau altul, ne-au înfluenţat viaţă.

Amintirile din copilărie sunt undeva departe, uitate, prăfuite, de genul alb-negru… Cele din prezent însă, sunt “vii” în memorie, colorate de evenimente şi întâmplări care ne înfluențează viitorul.
Când mă gândesc la copilărie, îmi amintesc multe lucruri care atunci le consideram importante, iar acum sunt doar simple amintiri.

Când eram mic…atât de mic că abia mă vedeau oamenii  aveam tot aşa “o mică” bucurie în fiecare zi. Aveam de la orele 19,50 până la 20,00, adică zece minute minunate, de petrecut alături de eroi ai desenelor animate. Era timpul, perioada din zi, în care toți copiii intrau repede în casă pentru a-și savura programul dedicat, la unicul televizor alb-negru.
Deși utilitatea acestui televizor a ajuns să fie de doar două ore pe zi ( în restul de ore, era în derulare un program de “ pureci ” ), cel mai mult ne supăra faptul când acesta se decidea să se defecteze. Atunci se solicita, şi venea specialistul care verifica tubul “cine-scop”, componentele electronice , contactele reci precum și enervantele lămpi care nu vroiau să se aprindă.
Însă datorită acestui fapt, aveam ocazia să mergem la vecini unde pe lângă acele 10 minute, petreceam mai mult, la o mica “joacă” uitând să mai mergem acasă…până vedeam cum apar părinții după noi 

După un timp, acele clipe au dispărut ca și cum ar fi venit un magician, iar telejurnalul era pâinea de pe sandvich, care din păcate nu conținea nimic altceva în interior. Singura animația era pe stradă, alergând la alimentara unde se făcuse coadă, deci era clar că se va vinde ceva…

Singura consolare era sâmbăta și duminica, când mai vedeam câte ceva, printre picățele de cântece patriotice…Sâmbăta, în emisiunea de la ora 13.00-15.00, aveam câteva minute de “Gala desenului animat” realizat de regretata doamnă Viorica Bucur , al cărui final, cu pisica care prinde șoricelul urmărit, îm timp ce miauna, devenea trist…
Duminica, la orele 12,35 vedeam câteva minute din serialele românești pentru copii ( Cireşarii, Roşcovanul, Pistruiatul…) , care se întindeau ca derulare, pe mai multe săptămâni. În rest….chiar dacă sâmbăta și duminica programul era de la 19.00-22.00, nu prea aveam ce urmări.

Televizorul a fost din cele mai vechi timpuri o sursa de relaxare, ca apoi în timp să devină și o sursă de știri.
Între timp, cu greu a ajuns și pe la noi în țară, televizorul color. Deși acest tip de televizor s-a inventat în 1954, la noi a pătruns mult mai târziu. În Statele Unite, în anul 1967, majoritatea transmisiilor de televiziune erau color. La noi apăreau transmisiim atât color cât și parțial color….

Datorită timidității cu care acesta vroia să intre , cei cu relații primeau obiectul dorit în scurt timp, iar ceilalți, se înscriau, pe liste, la servici….aflând la momentul potrivit, că erau pe o altă listă!
Din acest motiv, Istoria s-a gândit să intervină , aducând Revoluția. Televizoarele, la „liber”, au invadat țara, dar prețurile au luat-o razna.

Fiecare persoană îşi dorea să vadă emisiunile preferate, cât mai comod, din fotoliul de acasă. Microbiştii, urmărind un meci la televizor, se simţeau ca pe stadion, deşi erau la o distanţă apreciabilă de locul deşfăsurării partidei,
Timpul a trecut, pentru unii încet, pentru alţii repede, profitabil sau nu, iar oamenii ajung să-şi permită acest lux, atât de necesar, televizorul color.

Primul televizor color, l-am primit cadou de la nişte cunoştinţe care şi-au achiziţionat, un asemenea produs, nou. Îmi aduc aminte că era la fel de greu, ca celebrul televizor alb-negru.
Emisiunile de la televizor se înmulţiseră, ca ciupercile după ploaie, fiecare om, având de unde alege! Între timp, a apărut şi televiziunea prin cablu, iar lumea începea să simte adierea Vestului ( nu al Vestului Sălbatic…  ).
În acele vremuri, dacă întrebam pe cineva ce-şi doreşte, răspunsurile multiple cuprindeau: casă, maşină, televizor color.

Anii trec. Unii reusesc, alţii nu, dar tehnologia avansează.
Cei care nu reusesc să aibă televizor color, declară sceptici: „ mă uit la alb-negru ca să nu văd ridurile celor de la TV”.

Anii trec….Nimeni nu mai are televizor alb-negru ( doar colecţionarii ), toţi privesc emisiunile, posturile preferate la un televizor color, ales în funcție de dimensiuni, calitate, brand și alte idei preconcepute sau nu…
Fiecare persoană caută oferte pentru a beneficia de avantajele tehnologiei.

Posturile de televiziune aferente micului ecran se înmulțesc constant, iar emisiunile se diversifică. Apar posturi specifice de : știri, filme, sport, muzică și alte domenii ce au “lipici” la public și publicitate.
Televizorul de-a lungul existenței lui, s-a dezvoltat foarte mult în timp. Acest produs atât de util în zilele noastre, folosește un ecran cu tub catodic (adică utilizează un tun de electroni), fie un ecran LCD sau cu plasmă. Aceste televizoare mai performante, implică automat și prețuri mai ridicate pentru achiziția lor. Dar fiind o vorbă care se potrivește tot timpul: “cine caută găsește” , putem obține prin diverse promoții orice tip și model de televizor.

logo

Așa cum un simplu telefon mobil este utilizat și pentru conexiune la internet, această facilitate a ajuns să fie utizată și pentru televizor. Ultima revoluție în domeniul acestora a ajuns la smart TV, care este un televizor modern, cu acces la Internet, care permite atât vizualizarea unui conținut media interactiv, cât și filme ori imagini aflate pe diferite medii de stocare : hard disk extern sau un stick USB. Se pot vizualiza poze, se poate conversa ( videoconferințe) pe Skype, pe alte alte rețele de socializare chiar în timp ce se urmărește un program la televizor, sau se caută ceva pe internet.

Smart TV-urile sunt ca niște calculatoare specializate în difuzarea de filme, muzică, navigare pe Internet și / sau vizionare de fotografii. Acestea au procesor, ca la un computer sau smartphone, având o mulțime de aplicații ce se pot descărca. Conectarea la internet se poate realiza prin Wi-Fi
Aceste televizoare au multe facilități care pe lângă utilitatea lor, oferă un aspect plăcut, prin modul de amplasare în sufragerie. Urmărind emisiunile preferate, ai impresia că eşti la cinematograful…de altădată, găsind un bilet în plus, la locul dorit!

lg-lb730v-1

Emisiunile urmărite în 3D, ne produc senzația paticipării în direct la evenimentele respective: meciuri de fotbal pe stadion, acustica de la concerte….
Evoluția tehnologiei, de la banalul televizor alb-negru, apoi la cel mai rudimentar televizor color, ajungând acum la telvizorul smart, multifunctional, automat conduce spre meditație și la întrebări legate de viitorul acestui obiect care va înfluența categoric, omenirea.

Mergând pe stradă, am asistat la o discuție între un copil de patru ani și tatăl său. Acesta își întreba părintele mirat , cum au putut trăi fără internet, fără televizor…Apoi a spus gânditor, “ înseamnă că voi ați comunicat cu porumbei, le-ați legat de picior scrisorile….” 

Apoi am văzut un bătrânel, plimbându-se pe stradă, cu un telefon de generație mai veche , ascultând muzică la căşti !
Nimic nu mă mai miră…Ce va urma? Vom intra direct în televizorul supra-dotat , ajungând prin teleportare…de acasă la servici…sau poate altundeva, dacă nu vom mai fi nevoiţi să lucrăm…având fiecare dintre noi…proprii roboţii productivi!

Spaţiul, ultima frontieră, timpul, ultimul obstacol!

Ceea ce contează este prezentul. Important este să nu uităm trecutul, pentru a ne putea construi un viitor care să nu ne afecteze, pe noi, sau pe cei din jurul nostru!

Articolul acesta a fost scris pentru SuperBlog 2014.

2 răspunsuri la O viaţă în alb şi negru …

  1. ecoarta spune:

    Dacă vei da jos praful de pe amintirile copilăriei, vei constata cu uimire cât de viu colorate sunt! Crede-mă pe cuvânt! O zi minunată!

    • cluc24 spune:

      Te cred. Copilaria este perioada inocentei si a viselor…Cate se indeplinesc? Depinde in mare masura de noi, de felul in care ne coloram viata!
      Multumesc pentru vizita.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: