Albă sau neagră…

Radu se agită. Profesoara tocmai verifica temele unui coleg de clasă. Radu scoate telefonul mobil şi-şi verifică mesajele. Repede tastează răspunsurile potrivite, ridicând privirea spre profesoara care începe să predea noua lecţie. Aceasta porneşte proiectorul.
Un nou mesaj, de la Mircea apare pe ecranul telefonului. Radu aruncă o privire în jur, alunecă uşor pe scaun şi se deplasează spre uşă. O deschide puţin, suficient că să iasă neobservat. După ce închide uşa, sare în picioare, alergând pe coridor, ieşind pe poartă, spre barul de lângă liceu. Îşi aprinde o ţigără şi se asează la masă, alături de o fată şi un băiat.
– Repede ai ajuns!
– Ai „evadat” ? – râde băiatul de la masă.
– Da, Mircea. Ce faceţi?
– Tocmai m-am distrat cu Rara. Ţi-ai revenit după petrecerea de ieri?
– Puţin…Abia aştept să scap de şcoală…Uite-o pe Mirinda!
– Îţi place de ea…Dacă ai bani…oricând este dispusă la prietenia ta.
– Da. Ea a zis că frumuseţea nu umblă pe jos…Deci, dragă Radu…
– Da…Rara…Ai dreptate.
– Acum are un tip ce deţine o firmă.
– Ce firmă?
– Contează, dcă ai bani?
– Nu cred…
– Măi, tot timpul scrii mesaje, vorbeşti la telefon,…
– Socializez!
– Da. Romantismul vostru modern … este ca a lui Mircea.
– Care? – întreabă Radu.
– Ia-ţi un buchet de flori că-ţi dau eu banii! – răspunde Mircea, spre amuzamentul mascat al Rarei.

Soarele şi Luna au schimbat de mii de ori prezenţa lor pe Cer. O Toyota, ultimul răcnet, demarează în viteză , trecând graniţa României. Posesorul ei, începe să vorbească la telefon, ţinând volanul cu o singură mână:
– Salut Mircea!
– Salut, Radu! Ce mai faci?
– Acum am trecut graniţa. Vin spre casă.
– Ura! Hai că o pun pe Rara să facă prăjituri. Eşti cu autobuzul? Când ajungi?
– Sunt cu…da…ajung repede!
– Chiar?
– Da. Ce face Mira?
– Abia aşteaptă să te vadă! I-a fost dor de tine. Când vă căsătoriţi?
– Eh…mai este…Trebuie să mă distrez acum! A fost super în Italia!
– Mă bucur. Te asteptăm.
– Bine.
– Mai esti timorat?
– Ştii doar, vorba mea, adevărată! Viaţa este o dramă, trebuie să-ţi trăieşti viaţa aşa cum îţi place! Mi-ar plăcea să mor în braţele unei femei mirifice, iar mormând să-mi fie o maşină…
– Bine…bine…vorbim când vii! Începi să aberezi…
Convorbirea este finalizată. Radu îşi pune telefonul pe scaun lângă el şi măreşte viteza de deplasare a maşinii. Îşi aduce aminte că mai are de sunat pe cineva, motiv pentru care, îşi recuperează telefonul mobil de pe banchetă.

Radu îşi parchează maşina în faţa semnului cu „parcare interzisă”. Îşi strânge telefonul, portofelul şi încuie maşina din telecomandă. În momentul când îşi întoarce privirea, se trezeşte, în faţa unei blonde frumoase, care-l ţinteşte cu privirea.
– Mirinda!
– Da, Radu.
– Mă recunoşti?
– Mereu – răspunde aceasta privind entuziasmată la maşină din care coborâse Radu.
– În liceu erai distantă…
– Da…Că nu mă observai, deşi umblam cu alţii să-ţi atrag atenţia!
– Nu ştiam!
– Aşa ne-am pierdut, dar poate ne regăsim, nu?
– Da…da…Esti cu cineva?
– Nu contează…O femeie trebuie cucerită.
– Poate mergem undeva…
– Da. Ştiu eu o cabană! Dar trebuie să ajungem…. eventual mâine…
– Plecăm mâine dimineaţă?
– Da…da…ne vedem la mine. Ştii unde stau, nu?
– Da.
– Bine. Să ne distrăm!
– Să ne trăim viaţa!

Radu îi dă un sărut rapid Mirei, salută în fugă pe Mircea şi Rara, urcând la volanul maşinii, demarând în viteză. Abia dispare din câmpul vizual al celor trei, că imediat apare un sms de la acesta. Mircea zâmbeşte. Un alt sms ajunge la Mira. Citeşte şi oftează:
– De atâtea ori i-am spus să fie atent la drum…
– Eh…Este atent la toate. Ştii doar că zice că poate face orice: să conducă, să vorbească la telefon, să scrie mesaje pe reţea sau pe sms …
– Da, Mircea, dar uneori, o fracţiune de secundă îţi decide destinul – oftează şi Rara.

Mira se priveşte în oglindă, iar Rara se uită la modelele de rochii ce erau expuse pe manechine.
– Caut şi eu o rochie de naşă…
– Da…Rara! Dar vezi să nu ai o strălucire mai mare ca mine.
– Normal, tu vei fi în centru atenţiei. Doar esti mireasa.
– Caut ceva să-i placă lui Radu…
– El oricum nu se pricepe decât la maşini …
– Şi femei…nu?
– Aşa se laudă! Dacă te-a ales pe tine, clar se pricepe!
Mira îşi îndreaptă privirea spre un alt model de rochie. Vânzătoarea o priveşte, zicând:
– Putem face o asemenea combinaţie…
– Da… – răspunde Mira care se asează obosită pe scaun. Aş vrea o pauză…Aştept pentru prima oară, un mesaj de la Radu, să văd dacă a ajuns la conferinţă. Lui nu-i plăcea şcoala…Zicea că banul face valoarea, nu stiinţa…
– Eh…se schimbă omul…
– Da…dar am avut un vis ciudat…

– Viaţa este o veşnică păcăleală – spune Radu, care opreşte maşina în faţa casei Mirindei.
Mirinda apare la uşă. Radu aleargă spre ea şi-i ia cele două valize. Le pune în portbagaj, apoi deschide uşa din dreapta, pentru a urca Mirinda
– Când ai femeie nouă, îi deschizi uşa, ca un domn – zâmbeşte Mirinda
– Da…Ori maşina, ori femeia este nouă…acum sunt amândouă.
Radu se urcă la volan, demarând în viteză. Îşi ia telefonul şi-l apelează pe Mircea:
– Salut.
– Am plecat spre destinaţie. Ai grijă cum rezolvi problema dacă este nevoie!
– Gândeşte-te că Mira…a fost mereu lângă tine, iar Mirinda…
– Eu îmi decid viitorul – spune nervos Radu, oprind convorbirea.
Mirinda zâmbeşte şi începe să-şi aranjeze coafura. Radu este distras de ea, de telefon, unde primeşte mesaje şi de un şofer, care merge enervant de încet. Îl claxonează pe cel din urmă, trecând în viteză pe lângă acesta, împroşcând cu apă pe pietonii ce încercau să traverseze. Mirinda râde fericită. Inima lui Radu, tresaltă de bucurie:
– Eu pot face orice…să conduc, să vorbesc la telefon, să trimit mesaje…să fac rezervări…în acelaşi timp – se laudă Radu.
– Te cred – îi răspunde Mirinda, în timp ce-l sărută dulce, apoi începe să-şi facă manichiura.
Maşina ajunge pe autostradă. Viteza creşte, la fel ca şi admiraţia fetei pentru şofer. Acesta pentru a-şi demonstra abilităţile începe să-şi sune un prieten cu care nu mai vorbise, de ani…Acesta însă nu răspunde, dar Radu nu se supără.

Drumul monoton al autostrăzii se termină şi se intră în oraş. Radu păstrează aceeaşi viteză, fiind pe un drum prioritar. Mirinda îi zâmbeşte. Radu îi face o poză cu telefonul mobil şi se pregăteşte să o posteze pe internet, fără a se gândi la ceea ce va gândi Mira. Îşi scoate şi el centura de siguranţa, aşa cum făcuse şi Mirinda cu ceva timp în urmă. Brusc îşi aduce aminte de visul din noaptea ce trecuse: o cruce în cimitir, cu numele său! Zâmbeşte, fiind constient că acel drum sfărşit, semnificat prin cruce, era pentru viaţa lui, grea de până atunci.
Concentrat mai mult la gândul său, la mesaj, nu vede că o maşină iese de pe o stradă lăturalnică… Şoferul acelei maşini încearcă să se retragă pentru a-l lăsa pe Radu să treacă, dar nu reuseşte în timp util. Maşina lui Radu, frânează, alunecă şi iese de pe carosabil, fiind lovită în plin, de un tir …
Maşina se răstoarnă iar din interiorul ei, cade pe pământ, un telefon mobil, pe al cărui ecran pâlpâia un mesaj…

Mira plânge. Tocmai se anunţase şi la ştiri, vestea cumplitului accident , al cărei victimă fusese Radu. Telefonul primit de la agentul de circulaţie a găsit-o chiar în momentul în care-şi stabilise rochia de mireasă, de un alb pur.
Se întoarce de la toaletă sub privirile nedumerite ale Rarei, iar vânzătoarea, bucuroasă, i se adresează:
– Rămâne acest model, nu?
– Vreau o rochie…neagră…nu-mi mai trebuie rochia de mireasă….

Nimic nu este aşa cum pare la început, viaţa are prioritate în faţa oricărui alt lucru!Don’t Text and Drive.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: