Comoditate

31/01/2015

Gogoșar se întoarce cu privirea spre intrarea în sufragerie, atrasă de un zgomot neobişnuit. Pe ușă își face apariția un scaun, urmat de Pătrățel. Gogonel apare în urma lor, privind mirat, când la gazdă, când la musafirul cu scaun.
– Plimbi scaunul ca să fii un om cu scaun la cap? – întreabă Gogoșar
– Nu….
clic pentru continuare

Anunțuri

CLIPA

24/01/2015

Autobuzul tocmai pleca din staţie, în ciuda gesturilor disperate ale unui bărbat. Acesta era conştient, că din această clipă, a pierdut nu numai autobuzul, dar şi serviciul…

 

Maşina gonea nebuneşte pe autostradă. Femeia reproşa ceva bărbatului aflat la volan. Acesta se enervă şi întorcându-se pentru câteva secunde cu privirea spre aceasta, ripostă verbal. Apoi întoarce brusc capul spre drum, dar prea târziu, parapetul este lovit, iar maşina zboară în aer.

Poliţia care venise la locul accidentului, a constatat, doar decesul celor din automobil:

–          O clipă de neatenţie, i-a costat viaţă….

 

Un bărbat coboară în fugă din taxi, adresându-se şoferului:

–          Vă las buletinul. Revin în câteva minute cu banii pentru cursă. Apelez la cel mai bun prieten al meu.

–          Bine vă aştept.

–          Mulţumesc.

Bărbatul intră pe uşa blocului care se deschisese datorită unei bătrâne care pornea spre cumpărăturile ei zilnice. Bărbatul alergă pe scări oprindu-se în faţă uşii unde avea să găsească salvarea financiară. Ca la comanda, uşa se deschide încet. Bărbatul priveşte înăuntru şi rămâne fără grai. Prietenul său, se săruta cu soţia lui…Aceştia îl zăresc şi rămân înmărmuriţi! Clipa fatală, a ajuns să decidă viitorul a trei oameni….

 

Cât de mult contează uneori o clipă!

Noi de multe ori spunem :

–          Ce contează câteva secunde…

Însă uneori, aceste secunde pot fi decisive, să ne înfluenţeze destinul, fiind punct de finis ori de început pentru ceea ce ne rezervă viitorul.

Orice moment din viaţa noastră îşi are rostul şi mai ales, este un pas pe cărarea vieţii!

Să ne trăim fiecare secundă, pentru că aceasta este prima, din restul vieţii noastre!

DSC08639


REVENIRE

17/01/2015

Soarele îmbie șoferul să deschidă geamurile de la maşină.

Afară este plăcut, ca şi revenirea acasă, la cei dragi.

Bărbatul îşi aprinde o ţigară şi opreşte cu câţiva zeci de kilometri înainte de a ajunge la destinaţia dorită.

Priveşte în jur şi se uită pe hartă:

–              Deh nu m-am rătăcit…Printre ruinele acestea trebuie să merg…Ce s-o fi întâmplat aici?

Întrebător se urcă în maşină. Brusc soarele dispare acoperit de nori. Bărbatul opreşte aerul condiţionat, pornind spre locaţia dorită.

Ploaia începe să-şi facă simţită prezenţa. Se aud tunetele. Bărbatul precaut, se hotăreşte să oprească la un popas unde să aştepte schimbarea vremii şi să servească ceva de-ale gurii.

După ce-şi alege meniul, ascultă cu atenție, o discuţie a celor de la masa de alături. După un timp îi priveşte şi se adresează acestora:

–              Mă iertaţi că intervin…

–              Da, domnule, spuneţi!

–              Am auzit că sunteţi localnici.

–              Să zicem…

–              Am văzut ruinele de la intrare…

–              La popas? Aici?

–              Nu…nu…mă refer la orăşel…

–              A…unde era fabrica!

–              Da…Eu revin în ţară după …ceva ani buni…şi nu înţeleg…

–              Fabrica nu mai este.

–              S-a vândut?

–              Se poate spune..A luat-o pe nimic şi a recuperat banii din fier vechi.

–              Dar fabrica producea, avea prestigiu internaţional!

–              Avea…avea…nu are…avea!

–              Dar cum s-a întâmplat?

–              Păi am zis că nu ne vindem ţara…dar am ajuns să o dăm pe nimic…nouă, pe bani frumoşi…cei care „merită”.

–              Dar cum aşa! Oraşul…

–              Oraşul nu contează…dacă unii îşi umplu buzunarele.

–              Şi de ce nu-i schimbăm?

–              Pentru că toţi care vin sunt la fel. Sunt copii ai celor care au fost…deci, cine din pisică se naşte, şoareci mănâncă.

–              Sau cine e obişnuit cu bani, face orice pentru ei – interveni şi celălalt coleg de masă al ante-vorbitorului.

–              Şi nu se poate face nimic?

–              Trebuie să se vrea…

–              Nu mai recunosc nimic din zonele pe unde am trecut …

–              De câţi ani sunteţi plecat?

–              Imediat după revoluţie.

–              Păi, înseamnă cu nu aţi văzut nimic. Noi muncim şi nu avem bani să trăim… Este adevărat cu muncă ne distruge timpul… Dar nu se potrivește, că cine are bani nu are timp să-i cheltuie. Cine nu are bani, nu are nici …timp. Totul se rezumă la afaceri, firme străine…și bani pentru cei care au putere de decizie! Bolnavii suferă…orășelul a pierdut tot ceea ce a avut de valoare…

Bărbatul începe să cadă pe gânduri. Niciodată nu-i trecuse prin minte, că revenirea în propria-i țară îl va face să se simtă ca un străin. Renunță să mai servească masa, pornind grăbit spre mașină:

–              Cine știe cum or fi și părinții mei … Nici nu i-am anunțat că revin. Am vrut să fie o surpriză. Poate va fi una …pentru mine!

 

Oare nu ne simțim mulți dintre noi, străini în propria țară?

Dacă da, trebuie să luăm măsuri căci cei mici îi fac mari pe cei care au ajuns deja să fie MARI! Dar cei mari, fiind prea sus, uneori pot avea o cădere liberă, dezastroasă! Nimeni nu este veșnic și superior tuturor!

SAM_0786


ALERGie

10/01/2015

Alergia – este definită ca reacție diferită, anormală, disproporționată, exagerată și excesivă a sistemului imunitar al organismului, față anumite substante, denumite alergene.

Fiecare persoană este alergică la ceva. Unii ştiu ce le provoacă aceste alergii, alţii nu.

Aceste probleme datorate anumitor substanţe, factori sunt normali în viaţa noastră. Ele ne însoţesc tot timpul pretutindeni şi ne impugn să luăm anumite măsuri.

Dar unii avem şi altfel de alergii. Uneori când vedem o anumită persoană, simţim un anumit discomfort. Sau când întâmpinăm anumite situaţii, unele repetitive, ne dăm seama că avem alergie de ele şi vrem să scăpăm.

Uneori ajungem să refuzăm anumite produse, oameni doar prin simplul fapt că ne aduc aminte de ceva neplăcut. Unele persoane parcă sunt special create pentru a provoca diverse alergii….

Pentru problemele legate de cauze naturale, putem urma tratamente, chiar să evităm acele contacte cu mediile care nu ne sunt propice. Dar la oameni, dacă sunt chiar cei pe care-i întâlnim des, nu avem ce face.

Indiferent unde am alerga, nu putem scăpa decât dacă luăm măsuri radicale.

Trebuie să ştim, că dacă noi nu avem grijă de noi, cine să aibă grijă?

Noi suntem proprii stăpâni şi ne luăm problemele “de mână” ca să străbătem hăţişurile vieţii.

083 Defileul


o zi STUPidă

02/01/2015

După ce-mi servesc cafeaua descopăr că este timpul să pornesc la drum . Am mai multe treburi de rezolvat.

O pornesc agale spre staţia de autobuz. Mă îndrept spre casa de bilete:

– Bună ziua, un bilet vă rog – spun vânzătoarei întinzând banii.

Aceasta nu numai că nu-mi răspunde dar îmi şi aruncă p privire acră. Mă gândesc că o fi mâncat o lămâie în loc de portocală dimineaţa…. Îmi aruncă restul ca şi cum vroia să-mi spună că nu trebuia să o deranjez.

În fine, plec spre staţie. Brusc, îmi aduc aminte că am uitat ceva acasă şi o pornesc înapoi.

Ajungând acasă, remediez problema, adică îmi iau documentul uitat şi cobor. Mă uit la ceas şi constat că risc să întârzii, mai ales că observ cum autobuzul tocmai pleca din staţie.

Sun la un taxi. Cu greu se aude o voce înfundată în telefon:

–          M …taxi.

–          Bună ziua, aş dori un taxi la adresa…

După ce termin de înşiruit datele legate de adresă, se lasă linişte. Încerc să aflu dacă este vreo problemă cu reţeaua. După câteva minute aud, înainte de a mi se închide telefonul:

–          432 în 2 minute…

Fericit că totul este în regulă, aştept maşina. Probabil vorbisem cu un robot de la dispecerat. Taxiul apare şi eu urc în spate.

–          Bună ziua, la… – detaliez adresa unde să mă ducă.

Şoferul nu-mi spune nimic, gândindu-mă că o fi mut… Ajuns la destinaţie, îi întind bancnota. O ia şi-mi oferă restul fără vreun cuvânt. Salutul meu de la coborâre, rămâne fără răspuns. Probabil era supărat că fusese o cursă mai scurtă.

Intru în clădirea unei firme pentru a-mi achita utilităţile. Coada este formată din două persoane. Ursuzi, ei pleacă ducând cu ei , of-urile din viaţă. Ajung la caserie:

–          Bună ziua – apoi întind factura.

Femeia de la caserie ia factură şi o operează în calculator. Îmi ia şi banii, oftând că trebuie să-mi de-a rest.

Plec. Constat că nimeni nu salută pe nimeni. Oare de ce? Sunt prea urât? Nu sunt demn de acest efort? Păarcă ar fi nişte albine, roboţi…

Cu aceste gânduri, intru în sediul unei bănci:

–          Bună ziua – mă salută o blondă de la caserie.

–          Bună ziua – salută şi o colega a acesteia.

Brusc mă trezesc ca şi cum aş fi căzut…poate în altă lume. Eu m-am obişnuit să nu fiu salutat, iar la rândul meu să fac la fel, până cineva mi-a atras atenţia.

De multe ori, ne luăm după obiceiurile negative, uitând să fim pozitivi…

Pisica se uita din pom