REVENIRE

Soarele îmbie șoferul să deschidă geamurile de la maşină.

Afară este plăcut, ca şi revenirea acasă, la cei dragi.

Bărbatul îşi aprinde o ţigară şi opreşte cu câţiva zeci de kilometri înainte de a ajunge la destinaţia dorită.

Priveşte în jur şi se uită pe hartă:

–              Deh nu m-am rătăcit…Printre ruinele acestea trebuie să merg…Ce s-o fi întâmplat aici?

Întrebător se urcă în maşină. Brusc soarele dispare acoperit de nori. Bărbatul opreşte aerul condiţionat, pornind spre locaţia dorită.

Ploaia începe să-şi facă simţită prezenţa. Se aud tunetele. Bărbatul precaut, se hotăreşte să oprească la un popas unde să aştepte schimbarea vremii şi să servească ceva de-ale gurii.

După ce-şi alege meniul, ascultă cu atenție, o discuţie a celor de la masa de alături. După un timp îi priveşte şi se adresează acestora:

–              Mă iertaţi că intervin…

–              Da, domnule, spuneţi!

–              Am auzit că sunteţi localnici.

–              Să zicem…

–              Am văzut ruinele de la intrare…

–              La popas? Aici?

–              Nu…nu…mă refer la orăşel…

–              A…unde era fabrica!

–              Da…Eu revin în ţară după …ceva ani buni…şi nu înţeleg…

–              Fabrica nu mai este.

–              S-a vândut?

–              Se poate spune..A luat-o pe nimic şi a recuperat banii din fier vechi.

–              Dar fabrica producea, avea prestigiu internaţional!

–              Avea…avea…nu are…avea!

–              Dar cum s-a întâmplat?

–              Păi am zis că nu ne vindem ţara…dar am ajuns să o dăm pe nimic…nouă, pe bani frumoşi…cei care „merită”.

–              Dar cum aşa! Oraşul…

–              Oraşul nu contează…dacă unii îşi umplu buzunarele.

–              Şi de ce nu-i schimbăm?

–              Pentru că toţi care vin sunt la fel. Sunt copii ai celor care au fost…deci, cine din pisică se naşte, şoareci mănâncă.

–              Sau cine e obişnuit cu bani, face orice pentru ei – interveni şi celălalt coleg de masă al ante-vorbitorului.

–              Şi nu se poate face nimic?

–              Trebuie să se vrea…

–              Nu mai recunosc nimic din zonele pe unde am trecut …

–              De câţi ani sunteţi plecat?

–              Imediat după revoluţie.

–              Păi, înseamnă cu nu aţi văzut nimic. Noi muncim şi nu avem bani să trăim… Este adevărat cu muncă ne distruge timpul… Dar nu se potrivește, că cine are bani nu are timp să-i cheltuie. Cine nu are bani, nu are nici …timp. Totul se rezumă la afaceri, firme străine…și bani pentru cei care au putere de decizie! Bolnavii suferă…orășelul a pierdut tot ceea ce a avut de valoare…

Bărbatul începe să cadă pe gânduri. Niciodată nu-i trecuse prin minte, că revenirea în propria-i țară îl va face să se simtă ca un străin. Renunță să mai servească masa, pornind grăbit spre mașină:

–              Cine știe cum or fi și părinții mei … Nici nu i-am anunțat că revin. Am vrut să fie o surpriză. Poate va fi una …pentru mine!

 

Oare nu ne simțim mulți dintre noi, străini în propria țară?

Dacă da, trebuie să luăm măsuri căci cei mici îi fac mari pe cei care au ajuns deja să fie MARI! Dar cei mari, fiind prea sus, uneori pot avea o cădere liberă, dezastroasă! Nimeni nu este veșnic și superior tuturor!

SAM_0786

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: