Spre servici

27/02/2015

O dimineaţă plăcută, un soare binefăcător, mă întâmpină cu voioşie. Pentru a ajunge în condiţii de relaxare la servici, o pornesc agale pe jos.

Ciripitul păsărilor este întrerupt brutal de gălăgia unor adolescenţi care mergeau spre şcoală. Un telefon se face auzit. Toţi cei trei tineri îşi verifică mobilele. Unul dintre ei, răspunde şi după câteva momente de ascultare, vorbeşte iritat:

–          Auzi…lasă-mă..sună-mă când nu mai eşti aşa isterică.

Ceilalţi doi colegi, discutau despre o reprezentantă a sexului frumos care nu le dădea pace prin mirifica ei existenţă.

După câţiva paşi descopăr doi copii de opt-nouă ani. Unul dintre ei arată un telefon celuilalt:

–          Telefonul ăsta mi l-a luat tata din ultima delegaţie.

–          Ce fain…

–          Da. Celălalt era vechi…

–          Cât avea?

–          Vreo opt…luni…

Cei doi se îndepărtează lăsând în urma lor, o femeie mai în vârstă cu gura căscată, după ce ascultase discuţia lor. Sper să nu-i intre vreo zburătoare…

Apropiindu-mă de locul de muncă, trec grăbit prin faţa unei grădiniţe. O mamă elegantă, grijulie strigă la fetiţa ei:

–          Sună-mă să-mi zici….

Arunc o privire grăbită spre mamă şi apoi spre copil. Văd că nu este o glumă, existenţă un telefon chiar şi pentru o preşcolară, care pare mai mică decât obiectul care-i face legătura cu … mama ei.

Deci, lumea evoluează şi se adaptează la noua tehnologie.

În curând o să vedem lumea cu tableta pe stradă, copii la volanul unei maşini luxoase….vreun extraterestru care vine să de-a mâna cu noi….

Uităm să creştem aşa cum ne cere vârsta, pentru că vrem să “gustăm” din plăcerile vieţii din fragedă pruncie…
Aceste lucruri însă ne vor dăuna în timp, fiind nesesizabile acum!

Imagine0179

Anunțuri

Firul vieţii

21/02/2015

Povestiri de viata….literatura pura…

Stiinta Tehnica si Literatura

Ticăitul acului de ceasornic se aude tot mai intens. Băiatul dschide pleoapele şi se uită la ceas. Aprinde veioza privind insistent spre ceasul de la mână. Se gândeşte că mai are ceva timp să doarmă, motiv pentru care stinge veioza şi-şi trage pătura peste cap. Se gândeşte cu bucurie la micuţa lui vacanţă.
Nu apucă să închidă ochii, că se aude alarma de la ceas. Se ridică repede, aprinzând lumina. Îşi priveşte ceasul de la mână şi constată că acesta se oprise, consumându-se probabil bateria.
O porneşte spre baie, pe drum trecând prin faţa bucătăriei, unde mama lui îi pregătea mâncarea pentru drum:
– Te-ai trezit Radu?
– Nu….încă dorm!
– Mănâncă ceva…
Răspunsul lui Radu este doar un mormăit, care însoţeşte închiderea uşii de la baie. Băiatul se priveşte în oglindă:
– Ce figură obosită am…la optsprezece ani…
Se apleacă spre robinet şi se apucă să pună pasta de…

Vezi articol original 3.166 de cuvinte mai mult


Pietre semipretioase : carneolul

21/02/2015

Pentru femei…

elenabijoux

Carneolul vine din latinul „carnis”, ce face referire la culoarea acesteia: roşie, brun roşcată sau roşu portocaliu.
Datorită oxidului de fier, prin încălzire uşoară, culoarea acestei pietre se intensifică.
Această piatră este simbolul vieţii în cultul egiptean. Această piatră semipreţioasă este un remediu pentru bolile de sânge şi pentru calmarea inflamaţiilor.

SAM_9543

Carnelian comes from the Latin „carnis” which refers to its color: red, reddish brown or reddish orange.
Due to iron oxide, by heating slightly intensifies the color of the stone.
This stone is the symbol of life in Egyptian cult. This semiprecious stone is a remedy for diseases of the blood and soothe inflammation.

Karneol stammt aus dem lateinischen „carnis”, das seine Farbe bezieht: rot, rotbraun oder rötlich-orange.
Aufgrund Eisenoxid, durch Erhitzen leicht die Farbe des Steines intensiviert.
Dieser Stein ist das Symbol des Lebens in ägyptischen Kult. Dieser Halbedelstein ist ein Heilmittel für die Krankheiten des Blutes und…

Vezi articol original 171 de cuvinte mai mult


Dominaţia

21/02/2015

704 O rata si o doza de bereSunt persoane care au în sânge dorinţa de a domina. De a fi mai presus decât cei din jurul lor.

Ei fac orice pentru a-şi impune părerea care să devină în scurt timp, hotărâre definitivă şi irevocabilă.

A domina înseamnă  a impune, a cuceri.

Ei vor să domine , să-şi ascundă slăbiciunile şi să fie veneraţi. Vor ca celor din jur să le impună o stare de frică, de teamă.

Această dominaţie nu este specifică integral anumitor zodii, ea ţine de caracterul persoanei respective.

Mulţi cred că această dominaţie, este o urmare a faptului că deţin adevărul absolut. Fals, dar vor descoperi crunta realitate când se vor lovi cu capul de pereţi.

Nu poţi domina la infinit prin neştiinţă, doar prin presiune. La un moment dat, persoana respectivă, va claca, lamentabil. Este doar o problemă de timp.

Proştia nu poate conduce la infinit. Este relativ, iar la un moment dat, totul se poate întoarce, ca un bumerang.

Nu trăim în vremurile când puterea se obţine cu arma, pe câmpul de luptă, cu orice sacrificiu al celor mici pentru binele celor mari. Acum cei ce vor să pară mari şi importanţi, folosesc alte arme pentru a constrânge pe cei din jur. Mereu însă, există un risc.

Normal, cei mulţi, conduc, fără a cunoaşte acest lucru, care însă va ieşi la iveală într-un moment şi mod, cu totul neaşteptat.


Aventurile unui bolnavior…

18/02/2015

Acum câteva zile mă simţeam rău, groaznic…avea loc un război în capul meu. Gâtul mă ustura, nasul se încăpăţâna să rămână înfundat, tusea mă însoţea iar orice zgomot cât de mic îmi provoca atacuri asupra capului. Frisoanele îmi ţineau companie. După o zi de suferinţă, în care nu-mi mai simţeam deloc zona de la gât în sus, totul fiind ameţitor, m-am decis să merg la doctor.
Faptul că în urmă cu o seară, mergând să beau apă, am ameţit şi am luat contact cu gresia a fost un factor determinant. În urma acestui impact, simţeam şi un cucui care-mi apăruse în cap dar era nesemnificativ faţa de celelalte dureri şi probleme.
După ce mă îmbrac corespunzător frigului de afară, pornesc spre destinaţia finală. Atâtea haine aveam pe mine, că simţeam că mă rostogolesc, lucru care s-a şi întâmplat la un moment dat, căzând şi lovindu-mă în cot!
Mă ridic, sub privirile unei bătrâne care cânta şi ţipa la câini, pe balconul blocului unde a avut loc evenimentul şi cu capul pe umeri, deşi nu-l simţeam, ajung în staţia de autobuz. Cu greu, îmi vine şi mie autobuzul, urc, scrâşnind la fiecare deschidere zgomotoasă a uşilor, în staţii. Maşina se deplasează încet dar ameţeala şi aşa mă cuprinde. Mă uit la figurile împietrite ale celor din jur. Ei par mai bolnavi ca mine…Sper să nu meargă la acelaşi doctor, să fie coadă….noroc că m-am programat!
În sfârşit ajung în staţia unde trebuie şi cobor repede. O pornesc spre blocul unde era cabinetul medical. Nu mai fusesem pe acolo de vreo zece ani…La intrare este o asistentă bătrână. O privesc, mă priveşte şi mă gândesc că a îmbătrânit în cei 10 ani de când nu mai fusesem pe acolo, cât alţii în 40 de ani. După un timp, percep, înţeleg….că medicul meu se mutase în altă locaţie, de vreo opt ani…
Oftez şi o pornesc din nou la drum. Urc în alt autobuz. Aceleaşi scrăşnituri, la închiderea uşilor, aceeaşi ameţeală, deşi viteza era mult mai mare…Dar ajung cu bine. Cobor şi mă deplasez spre cabinet. Oricum întârziasem. Ajuns acolo, un bătrânel intră repede înaintea mea pentru a nu fi el ultimul. După câteva ore în care am privit ca un muribund, pereţii crăpaţi, becul care pâlpâia şi chipurile înfrigurate ale celor din jur, reusesc să intru şi eu la doctor. Asta după ce el ieşise, privise în sala unde mai rămăsesem doar eu, întrebându-mă dacă la el am venit! Mă plâng de probleme, dar nu-i spun şi faptul că mă doare-n cot!
Primind reţetele, mă duc spre farmacia din apropiere. Farmacista îmi pregăteşte medicamentele şi-mi cere cardul. Îl ofer, deşi nu mai ştiam nici pinul, de durere. Apoi aflu că se referă la cardul de …farmacie. Îi fac semn discret farmacistei şi scot teancul de carduri, de la diversele farmacii pe care le aveam. Cum mergeam o dată la o farmacie să iau cuiva un medicament, cum imediat mi se făcea câte un card. Cred că am mai multe carduri decât bani pe cardul de credit…sau debit. Iau plasa de medicament şi merg acasă.
Cu greu ajung acasă şi încep să iau medicamente ca să se termină războiul din cap. Luptele însă continuă şi tot iau…încă una…încă una…parcă le-aş lua pe toate ca să scap de programarea lor şi de stiva îmi face cu ochiul!
După câteva zile sunt ca şi nou. Adică nu mai am, decât o umflătură pe obraz. Îmi aduc aminte că doctorul îmi spusese să merg şi pe la dentist. Aşa că dacă tot sunt în relaţii bune cu doctorii, o pornesc şi spre această destinaţie. Îmi aduc aminte de nişte dureri, mai de mult, ceva ca un fierăstrău….dar dacă stăteam în curent, de aer, nu electric, îmi trecea…
Povestea se repeta?

Pe drum 5


Călătorie cu autobuzul

14/02/2015

După câteva zile obositoare, Vineri s-a gândit să-mi facă şi mie o vizită.

Fericit, m-am gândit şi eu să merg la rândul meu, într-o vizită, cu ocazia aniversării unui prieten.

Pentru început, normal trebuie să te hotărăşti să pleci… Cu greu, m-am hotărât, conştient, că a doua zi, totuşi era o zi liberă!

Pornind voiniceşte , ajung în staţia din zonă, pentru a lua un mijloc de transport în comun, spre destinaţia…finală.

Fiind pe înserat, normal, am ajuns în staţie, după ce autobuzul please. Privind orarul, descopăr că am de stat câteva minute bune…zeci…

Timpul trece, autobuzul vine. Reuşesc să-mi găsesc un loc retras, în spate fiind destul de “gol” autobuzul.

După o staţie de mers, descopăr vuietul din jurul meu. Un bărbat, ce stătea pe o banchetă mai în faţă, mormăia câte ceva în fiecare staţie, apoi sughiţa. Privindu-l am constatat că era doar uşor ameţit… probabil de la aer!

În faţa mea apare o figură împietrită cu mâna întinsă. Era un tânăr nebărbierit, care avea o pungă ciudată în mână. Se oprea pe la toţi, fără a spune ceva. La un moment dat se leagă de o fată, iar prietenul acestuia ripostează. Între timp, zboară nişte bidoane pe culoar, iar tânărul cu punga sare din autobus la prima oprire…

Brusc şoferul pună o frână, lucru care începe să devină o obişnuinţă în timp, deoarece două “frumuseţi” tocmai traversaseră, pe trecerea de pietoni, însă pe culoarea roşie…

Dacă tot am avansat cu această frână, mă aşez în spatele bărbatului ameţit.

O nouă staţie, unii urcă, un câine şi un bărbat coboară…

Cele care urcă , sunt reprezentante ale sexului frumos, motiv pentru care , cuget şi descopăr că sunt mai multe fete în autobuz decât bărbaţi…Deci bărbaţii se odihnesc, iar femeile petrec…

Ameţitul privind siluetele celor care urcaseră spune uneori “bună”. Îmi dau seama că nu este un salut, doar o constatare. Fetele îl privesc pe acesta, unele se uită cu priviri ucigătoare, altele zâmbesc, după care se aranjează pentru a fi mai cochete.

În faţa noastră, urcă o blondă cu un câţel căruia începe să-i spună poveşti…

O nouă staţie, o bătrână urcă alene, brusc blonda îşi dă seama că trebuie să coboare cu câinele, repezindu-se la uşă. Culmea, uşa se închide brusc la vederea ei. Apoi se deschide, iar frumoasa blondă scoate nişte adjective, adresabile unor fiinţe necuvântătoare, care categoric, au patru picioare…

În fine, trebuie să cobor, gândindu-mă, ce ciudată este lumea…

Este interesant, merită urmărit comportamentul omului.

Cobor. După mine, intuiesc că a urcat o femeie, deoarece, aud o vorbă…”bună”…

34 Si ea la plimbare

 


PREZUMţiA

07/02/2015

DSCN6030Tot mai mult în viaţa de zi cu zi, ne lovim de barierele răutăţilor, a neîncrederii şi mai ales, de acuze uneori total nefondate.

Aceste referiri sunt strict legate de viaţa obişnuită, nu de cele legate de Justiţie.

La servici, la colţ de stradă, oamenii aduc acuzaţii, bârfe către semenii lor. Ei nu au cum dovedi acest lucru, dar prin încăpăţânarea şi toleranţa altora, devin nocivi şi înfluenţabili.

Normal, la orice acuzaţie, trebuie adusă dovada acesteia. Dar mai nou, nu este aşa. Cel acuzat, trebuie să demonstreze, că ceea ce se spune despre el este fals.

Cum poţi demonstra ceva ce nici nu este real?

Realitatea a devenit de mult timp, un mit…Nimic din ceea ce este real, nu este bun de „împărtăşit” de unii oameni, motiv pentru care ajungem să credem că irealul este real.

Dar din păcate nu este şi ideal!

Să încercăm măcar pentru o clipă, să nu credem tot ceea ce ne spun cei din jur, despre alţii, poate chiar …. şi despre noi. Să gândim înainte de a acuza pe cineva, de ceva, de orice, oriunde, oricând!