Timpul

Ce este timpul? Este ceva dupa care si din care cauză, alergăm mereu în viaţă.
Timpul indiferent cât avem, mereu ne impune să ne grăbim pentru că nu ne ajunge.
Cât valorează o secundă? Nimic, teoretic, doar atunci ştii ce înseamnă, când a fost secunda limită între viaţă-moarte, câştig-pierdere, victorie-înfrângere… Dacă aduni fiecare secundă care crezi că nu a contat, te poţi trezi că a trecut o mare parte din viaţă, fără a conta.
Mereu alergăm din cauza timpului, să nu întârziem undeva, să avem mai mult TIMP pentru cei dragi sau … pentru afaceri.
Multe se raportează la timp, chiar şi viaţa.
Când esti mic auzi cănd se spune că e timpul să mănânci, să înveţi, să dormi…. Apoi creşti şi este timpul să-ţi faci o carieră, e timpul pentru căsătorie, copii….Apoi este timpul să te pensionezi ( dacă vei apuca!) şi apoi a venit timpul sorocit, pentru a părăsi această lume.
Mereu ai timp rezervat pentru ceva, dar niciodata, acesta nu este indeajuns.
Mereu alergăm pe aripile vieţii în sensul acelor de ceasornic pentru că timpul clepsidrei începe să scadă….
Se zice că timpul însemna bani, dar timpul înseamnă nu numai minutele, secundele…este şi timpul cât ai făcut ceva util celor din jur, iar TIMPUL te va răsplăti.
Să nu mai alergăm după timp, să-l lăsăm pe el să ne conducă, dar aşa cum vrem noi.
Închei acum, căci timpul a trecut….

DSCN8700

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: