Cum arată viitorul

29/07/2016

Viitorul….

Peste 500 de ani… este ca şi cum am vorbi despre venirea extraterestrilor.
În felul cum evoluează omenirea, ipotezele conduc spre o tehnologizare asiduă şi continuă, în care omul este suveran iar robotul execută comenzile acestuia. Dar această “stare de bine” poate conduce la conflicte. Unii oameni doresc mai mult decât au nevoie, dorind putere. Lupta pentru putere a existat din cele mai vechi timpuri, până în prezent.
Dacă oamenii nu se înţeleg, problemele dezvoltării societăţii şi ale vieţii sunt puse în pericol.

IMGA0780

Viaţa este aşa cum ne-o construim. Dacă avem grijă de natură, aceasta ne răsplăteşte. Dacă nu… vine apocalipsa: ploi, tunete, fulgere iar omenirea va trebui să preia totul de la început… poate chiar din epoca de piatră!
Fiecare generaţie este influenţată de cea anterioara ei, influenţând automat, generaţia viitoare. Dacă o generaţie construieşte, una foloseşte şi cealaltă distruge…viitorul este sumbru.

Optimismul trebuie să fie mai presus de orice, alături de grija pentru natură, flori si faună la un loc! Noi ne asteptăm să dăm mâna cu extratereştrii dar nu avem grijă de propria noastra planeta!

SAM_2621

Orice pas mic… poate schimba în bine, ceea ce va urma, când va urma.

Anunțuri

Acoperişul verde a lui Pătrăţel

23/07/2016

Pătrăţel deschide un ochi. Îl închide şi-l deschide pe celălalt. Îl închide apoi ii deschide larg pe amândoi! Sare din pat direct în uşă, lovindu-se uşor la cap:
– Îmi vine mintea înapoi!
Se uită la ceas şi repede se îmbracă pornind în fugă la vecinul Gogonel. Acesta nu apucă să spună ceva, că Pătrăţel îşi lipeşte nasul de fereastră. Gogonel se freacă la ochi şi se apropie de acesta, privind la rândul său, pe geam. Face ochii mari şi se freacă din nou la ochi:
– Ce se întâmplă!
– Ştii că Gogoşar mereu se întrista când se uita pe geam, văzând garajul meu dărăpămat!
– Da…da… Dar unde-i maşina…şi acoperişul! – întreabă mirat Gogonel.
Între timp, pe uşă apare vecina Gogoşar, cu sufletul la gură:
– Pătrăţel! Mi-a zis sora ta că eşti aici… Cineva îţi demolează garajul!
– Da.
– Cine? – întreabă Gogonel
– Dar de ce?
– Nu ai plătir taxa de parcare? – întreabă Gogonel.
– Nu…adică da…adică am plătit! – susţine Pătrăţel
– Nu înţeleg…
– Nici eu… – aprobă Gogoşar.
– Îmi pun un acoperiş verde– spune fericit Pătrăţel.
– Păi…nu puteai să-l vopseşti verde! – se miră Gogonel.
– Verde…hm…ca natura…. – gândeşte vecina Gogoşar. Scuze că am intrat aşa la voi, dar credeam că-ţi fură maşina!
– Nu…nu…
– Dar de ce au pământ? – întreabă Gogonel privind intens pe fereastră.
– Păi este acoperişul verde,
– ?!
– Compania care-mi face acoperişul se ocupă din anul 2003 de peisagistică, de amenajări de spaţii verzi.
– Adică faci grădină pe acoperiş? – întreabă Gogonel. Putem roşii pe acolo!
– Ai glume în program? – face pe supăratul Pătrăţel.
– Dar nu devine greu acoperişul? Nu te plouă? Schimbi plantele în fiecare anotimp?
– Nu, Gogonel! Sunt uşoare, nu necesită modificări de structură. Retenția apei pentru nevoia vegetației se face la nivelul stratului de drenaj. Plăcile de drenaj reţin 10 l apă/m² şi se întinde doar un substrat subțire de 60 mm. Plantele sunt alese astfel ca să facă faţă oricărei temperaturi, anotimp.
Gogoşar priveşte uimită la Pătrăţel. Gogonel aplică uşor palma pe capul lui Pătrăţel:
– Nu are febră. Hm! Dar deştept esti!
– Aşa am fost mereu dar nimeni nu m-a văzut… – oftează Pătrăţel. Vezi, o să ai o privelişte mirifică, de pe balcon Gogoşar.
Gogoşar rămâne fără grai, descoperind că vecinul ţine mult la ea…cine ştie… Pătrăţel o porneşte fericit, spre apartamentul său. Gogonel spune:
– Ar trebui să facem în faţă blocului o terasa verde !
Pătrăţel ajunge în camera lui, auzind cum sora lui o porneşte spre Gogoşar. Zâmbeşte:
– Cine caută găseşte! Uneori trebuie să ai noroc…
Pătrăţel îşi deschide calculatorul, intră şi vede pagina salvată, al cărui cuvânt cheie fusese: acoperiş cu flori…


Când te lasă nervii…

15/07/2016

Am avut o noapte zbuciumată şi plină de vise. Atâtea vise, că nici nu mi-a ajuns noaptea! Când să mai dorm? Dar nu-mi aduc aminte decât de un singur vis… un coşmar! Am visat că-mi picau dinţii şi căutam lipici, pentru a le repune pe poziţie. Brr!

Noroc că este dimineaţă. Este prima oară, după mulţi ani, când mă bucur că mă trezesc! Este o zi grea…. Mă lasî nervii! Atât cei din interiorul propriului „eu” cât şi cei de la un dinte! A început să-mi facă probleme dantura. Tocmai azi, când mă pregătesc de un eveniment important! Trebuie să fac o achiziţie importantă, decisivă pentru viitor!

Până la urmă reusesc să ajung la bijuterii şi să aleg inelul pe care să-l ofer viitoarei mele soţii. A fost greu să aleg, atât din cauza multitudinii de modele cât şi a vânzătoarei care nu-şi exprima părerea. Era normal, doar nu era pentru ea!

Pâna la urmă aleg un model care-mi place mie, mai ales că în momentul alegerii, am simţie o înţepătură… de dinte. Poate era un semn! Am verificat măsura, cu un inel capturat pe ascuns de la prietena mea şi plătesc, părăsind fericit locaţia.

Abia ies, că o văd pe prietena mea şi o colegă a ei, venind spre mine. Scap cutia inelului într-o pungă pe care o aveam la îndemână iar inelul din mână, îl introduc repede în gură, simţind încă o durere, fizică şi psihică!

În câteva minute mă despart de cele două domnişoare, după o discuţie prin semne şi o pornesc spre ieşire. Mă sperii că poate am înghiţit inelul… Dar nu era aşa… acesta ascunzându-se în locul de unde, pe neaşteptate, dispăruse un dinţişor de aur. Mă duc repede la o oglindă, constatând că zâmbetul meu fermecător, seamănă cu unul specific filmelor de groază.

Următorul drum este la un cabinet stomatologic  , după o programare prealabilă. Am ales o oră târzie. Când eram mic, fusesem la un dentist şi acesta se uitase ciudat la mine şi mă lăsase cu gura deschisă, chemând mai multe persoane să-mi vadă dantura… ca la spectacol. De atunci… am alergie la tot ceea ce înseamnă medicină dentară, şi nu numai!

Ajuns la cabinet, studiez zona. O clientă tocmai intră în cabinetul doctoriţei, însoţită de un copil În acelaşi timp, asistenta mă întâmpină cu un zâmbet cuceritor. Aproape că leşin!

Iau loc. Deodată aud un strigăt. Sar în picioare. Asistenta zâmbeşte, iar eu fac ochii mari. Îmi reocup locul, dar doamna şi copilul părăsesc cabinetul. Copilul zburdă de fericire. Cred şi eu! A scăpat cu bine. Mă aşteptam să-l văd fugărit cu un bisturiu de către doctor!

Este rândul meu. Intru temător şi invitat, mă aşez pe scaun. Mă uit în jur şi memorez tablourile… atât cel electric cât şi picturile.

Mă trezesc atacat de asistentă, care-mi pune o „bărbiţă”. Oare sunt la restaurant? Apare şi doctoriţa care-mi cere să deschid gura… O fac, cu teamă. Se uită şi eu rotesc ochii, pentru a vedea dacă cheamă asistenţă…

Mă întreabă dacă am probleme cu inima. Cred că a aflat că cineva mi-a furat-o…. Mint, că nu am probleme şi mă trezesc atacat cu o seringă.

Până să spun două vorbe, trei prostii simt o ameţeală…. diferită de cea din seara precedentă când petrecusem cu prietenii. Doctoriţa ia un cleşte şi-mi extrage o carie, apoi încă una…de fapt o rădăcină care se pierduse….

Apoi mă anunţă că am nevoie de un aparat dentar . Mă holbez. Să mă plimb prin viaţă cu un aparat! Fie el şi dentar….

Decât să fiu condamnat  pe viaţă să vorbesc cu gura strâmbă, accept acest compromis, mai ales că se apropie evenimentul important, al unei cereri în căsătorie.

În câteva zile, totul s-a rezolvat. Puteam zâmbi cu toată gura! Prietena mea era uimită că am devenit atât de haios şi de vorbăreţ în ultimul timp.

Tot atunci m-am gândit,  ca inelul să nu-l ofer îndesat într-o prăjitură, aşa cum intenţionasem, pentru ca viitoarea mea soţie, să nu treacă şi ea pe la dentist!

Aparatul dentar şi eu, ne-am obişnuit unul cu altul, devenind compatibili, participând fericiţi la fiecare eveniment important al vieţii mele.

Nu-mi mai este frică de dentişti dar nici nu insist să merg mereu pe acolo, doar la mici controale anuale!

 

Amintiri…amintiri….

Dacă fiecare ar avea grijă de propria persoană şi nu i-ar fi teamă de una alta, fie ele persoane sau obiecte, viaţa ar fi mult mai uşoară! Nu ne-ar mai lăsa nervii… aşa des!


Pentru orice există o soluţie

02/07/2016

Maimuţel deschide uşa apartamentului vecinei Gogoşar. Gogonel a ajuns deja acolo, stând în fotoliu. După ce intră, Gogonel se uită la ea, apoi priveşte în spatele ei, căutând din priviri:
– Unde este fratele tău, Maimuţel?
– Pătrăţel a plecat. E trist.
– Ce a păţit – întreabă Gogonel?
– E bolnav? I-am zis să se îmbrace că vremea e schimbătoare! – spune atot-ştiutoarea Gogoşar.
– Nu… E bolnav de tristeţe!
– !?
– Da. Ieri s-a uitat la un meci, se agita şi şi-a spart cana de cafea.
– A pătat covorul – întreabă Gogoşar?
– La ce meci s-a uitat – întreabă Gogonel.
– Eh… nu ştiu… Dar era cana primită de la mama lui. Stătea şi se uita… parcă plângea. Nici rezultatul la meci nu-l mai ştie.
– Of.. căni mai sunt…
– Dar era una personalizată. Nici cafea nu a băut azi, deşi are o grămadă de căni!
– Rezolv eu – spune Gogoşar.
– Cum? – întreabă Maimuţel
– Lipeşti cana – întrebă Gogonel.
– Nu a găsit toate bucăţile – spune Maimuţel.
– Există o soluţie!
– Care Gogoşar! Hai, că mi-e dor de Pătrăţel! – spune trist Gogonel.
– Abia ieri v-aţi despărţit!
– Dar o zi fără Pătrăţel, sau fără voi fetele, e ca o mâncare fără sare!
– Wow… Ce artist eşti.
– Mereu am fot talentat… la vorbe.
– Da…da… – râde Gogoşar de el.
– Ce soluţie ai? – întreabă Maimuţel.
– Acidă sau bazică – întreabă Gogonel, care este ignorat.
– Magazin de căni – spune după câteva secunde şi… taste, Gogoşar
– Corect, Trebuie să existe…. – susţine Gogonel. Căni, categoric, găsim!
– Da…Da…Dar el avea una specială…
– Păi, căutăm cană de cafea specială!
– Una personalizată.
– Da, uite nişte căni amuzante
– Da…aia cu fotbal este ideală – susţine Maimuţel.
– Da…da… – aprobă fericit Gogonel, care priveşte imaginea pe ecran apoi se retrage în fotoliu, pornind televizorul.
– Iar o cană cu literatură, pentru Gogonel, că tot vorbeşte ca din cărţi – sopteşte Gogoşar, Maimuţelei care zâmbeşte, complice….

Pătrăţel intră în Super-market. Îşi ia un coş… dar renunţă la acesta. Intră cu mâinile în buzunar. Trece pe la raionul de alimente. O fată frumoasă îl îmbie cu o nişte bucăţele de salam:
– Poftiţi să vedeţi….
– Este bun?
– Încercaţi…gustaţi….
– Mda… – gustă Pătrăţel o bucăţică, atât de mică că nici nu o vedea.
– E bun, nu?
– Nu am simţit. Era mică.
– Mai serviţi una.
– Mda… Tot mică – susţine Pătrăţel. Acesta este salamul – zice Pătrăţel arătând spre un salam început.
– Da.
– Bine. Îl iau pe tot, să-mi dau seama de gust!
Pătrăţel ia bucata de salam, muscă din ea, pornind spre alt raion. Fata este uimită şi rămasă fără produs, deci şi fără treabă, strânge farfuriile.
Pătrăţel înfulecă din salam şi se opreşte la cosmetice. Acolo sunt mai multe femei care miros diferite parfumuri. Pătrăţel îşi termină mâncarea şi începe să ia câte un parfum. Se parfumează. Ajunge în zona cu creme. Vede că pantofii lui sunt cam … şi ia crema de pantofi, neagră, aranjându-şi încălţămintea.
Se deplasează în zona de căni. Se uită în jur, priveşte şi oftează. Pleacă trist. La casa de marcat, spune supărat, casieriţei care-l privea întrebătoare:
– Nu aveţi o cană ca lumea….Of!

Pătrăţel adună cioburile de la cană. Nu se potrivesc. Sare speriat de apelul telefonic. Răspunde:
– Da.
– Hai să mă ajuţi, Pătrăţel.
– Bi… Of, a închis, Gogoşar.
Pătrăţel o porneşte pe scări, spre vecina. Gogonel stă în fotoliu, urmărind un meci. Maimuţel se mişcă stânga- dreapta. Gogoşar îi arată o cutie lui Pătrăţel:
– Deschide-o!
– Pentru asta m-ai chemat să te ajut?! – întreabă mirat Pătrăţel. Bine…O deschid şi plec…că…Wow! O cană super!
Pătrăţel sare într-un picior, ţinând fericit cana în braţe, ca şi cum ar fi regăsit un vechi prieten. O sărută pe Gogoşar, apoi dispare…
Fetele se uită mirate după el. Pătrăţel revine. Are cana plină de cafea:
– Am nevoie de o cafea. Cum de ai făcut cafea Gogoşar, că tu bei ceai! – se miră Pătrăţel. Eşti ca o mămică!
Pătrăţel o strânge în braţe, apoi se aşează în fotoliu, mărind sonorul televizorului, devenind atent la meci. Gogonel, tace, sorbind un ceai, din cana primită cadou de la fete….