Când te lasă nervii…

Am avut o noapte zbuciumată şi plină de vise. Atâtea vise, că nici nu mi-a ajuns noaptea! Când să mai dorm? Dar nu-mi aduc aminte decât de un singur vis… un coşmar! Am visat că-mi picau dinţii şi căutam lipici, pentru a le repune pe poziţie. Brr!

Noroc că este dimineaţă. Este prima oară, după mulţi ani, când mă bucur că mă trezesc! Este o zi grea…. Mă lasî nervii! Atât cei din interiorul propriului „eu” cât şi cei de la un dinte! A început să-mi facă probleme dantura. Tocmai azi, când mă pregătesc de un eveniment important! Trebuie să fac o achiziţie importantă, decisivă pentru viitor!

Până la urmă reusesc să ajung la bijuterii şi să aleg inelul pe care să-l ofer viitoarei mele soţii. A fost greu să aleg, atât din cauza multitudinii de modele cât şi a vânzătoarei care nu-şi exprima părerea. Era normal, doar nu era pentru ea!

Pâna la urmă aleg un model care-mi place mie, mai ales că în momentul alegerii, am simţie o înţepătură… de dinte. Poate era un semn! Am verificat măsura, cu un inel capturat pe ascuns de la prietena mea şi plătesc, părăsind fericit locaţia.

Abia ies, că o văd pe prietena mea şi o colegă a ei, venind spre mine. Scap cutia inelului într-o pungă pe care o aveam la îndemână iar inelul din mână, îl introduc repede în gură, simţind încă o durere, fizică şi psihică!

În câteva minute mă despart de cele două domnişoare, după o discuţie prin semne şi o pornesc spre ieşire. Mă sperii că poate am înghiţit inelul… Dar nu era aşa… acesta ascunzându-se în locul de unde, pe neaşteptate, dispăruse un dinţişor de aur. Mă duc repede la o oglindă, constatând că zâmbetul meu fermecător, seamănă cu unul specific filmelor de groază.

Următorul drum este la un cabinet stomatologic  , după o programare prealabilă. Am ales o oră târzie. Când eram mic, fusesem la un dentist şi acesta se uitase ciudat la mine şi mă lăsase cu gura deschisă, chemând mai multe persoane să-mi vadă dantura… ca la spectacol. De atunci… am alergie la tot ceea ce înseamnă medicină dentară, şi nu numai!

Ajuns la cabinet, studiez zona. O clientă tocmai intră în cabinetul doctoriţei, însoţită de un copil În acelaşi timp, asistenta mă întâmpină cu un zâmbet cuceritor. Aproape că leşin!

Iau loc. Deodată aud un strigăt. Sar în picioare. Asistenta zâmbeşte, iar eu fac ochii mari. Îmi reocup locul, dar doamna şi copilul părăsesc cabinetul. Copilul zburdă de fericire. Cred şi eu! A scăpat cu bine. Mă aşteptam să-l văd fugărit cu un bisturiu de către doctor!

Este rândul meu. Intru temător şi invitat, mă aşez pe scaun. Mă uit în jur şi memorez tablourile… atât cel electric cât şi picturile.

Mă trezesc atacat de asistentă, care-mi pune o „bărbiţă”. Oare sunt la restaurant? Apare şi doctoriţa care-mi cere să deschid gura… O fac, cu teamă. Se uită şi eu rotesc ochii, pentru a vedea dacă cheamă asistenţă…

Mă întreabă dacă am probleme cu inima. Cred că a aflat că cineva mi-a furat-o…. Mint, că nu am probleme şi mă trezesc atacat cu o seringă.

Până să spun două vorbe, trei prostii simt o ameţeală…. diferită de cea din seara precedentă când petrecusem cu prietenii. Doctoriţa ia un cleşte şi-mi extrage o carie, apoi încă una…de fapt o rădăcină care se pierduse….

Apoi mă anunţă că am nevoie de un aparat dentar . Mă holbez. Să mă plimb prin viaţă cu un aparat! Fie el şi dentar….

Decât să fiu condamnat  pe viaţă să vorbesc cu gura strâmbă, accept acest compromis, mai ales că se apropie evenimentul important, al unei cereri în căsătorie.

În câteva zile, totul s-a rezolvat. Puteam zâmbi cu toată gura! Prietena mea era uimită că am devenit atât de haios şi de vorbăreţ în ultimul timp.

Tot atunci m-am gândit,  ca inelul să nu-l ofer îndesat într-o prăjitură, aşa cum intenţionasem, pentru ca viitoarea mea soţie, să nu treacă şi ea pe la dentist!

Aparatul dentar şi eu, ne-am obişnuit unul cu altul, devenind compatibili, participând fericiţi la fiecare eveniment important al vieţii mele.

Nu-mi mai este frică de dentişti dar nici nu insist să merg mereu pe acolo, doar la mici controale anuale!

 

Amintiri…amintiri….

Dacă fiecare ar avea grijă de propria persoană şi nu i-ar fi teamă de una alta, fie ele persoane sau obiecte, viaţa ar fi mult mai uşoară! Nu ne-ar mai lăsa nervii… aşa des!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: