Minunățiile României – Transalpina

24/04/2021

Transalpina este cea mai înaltă șosea din România, punctul maxim fiind la Pasul Urdel – 2145 de metri (urmat apoi de Iezer cu 2157 de metri), ce leagă Novaci din județul Gorj de Sebeș din județul Alba. Această porțiune înaltă este întinsă pe aproximativ 20 de km.

Această șosea traversează Munții Parâng, Carpații Meridionali și trece prin patru județe. Pe lângă extremitățile șoselei din  județele Gorj și Alba, Transalpina traversează și prin județele Vâlcea și Sibiu.

Pe Trasalpina se desfășoară concursuri de ciclism între Novaci și Rânca, iar șoseaua este închisă traficului pe timpul iernii.

Imaginile care se pot surprinde de pe Transalpina sunt mirifice.


România mirifică – Covasna

17/04/2021

Covasna este cea mai renumită stațiune balneo-climaterică în care se tratează afecțiunile cardio-vasculare, situată în sud-estul Carpaților de Curbură, la o altitudine de 580 de metri. Orașul a fost atestat documentar în anul 1567, cu reminiscențe istorice aparținând perioadei neolitice.

În secolul al XVIII-lea, au avut loc mai multe erupții vulcanice, iar o rămășiță a acestora este “Balta Dracului”, punct de atracție turistică. Activitatea vulcanică este de domeniul trecutului, în prezent, Covasna este renumită pentru ape minerale și mofete (emanațiile gazului post-vulcanic în care predomină în mod cert dioxidul de carbon).

Monumentul Eroilor Români din Al Doilea Război Mondial sau Monumentul Eliberatorului, realizată de sculptorul Theodor Ionescu este punctul de atracție al stațiunii. Alte atracții turistice, pe lângă acest Monument și Balta Dracului sunt Cetatea Dacică, fosta Vilă de Vacanța a cuplului Ceausescu și Planul Înclinat.

Planul Înclinat este zona dintre Valea Zânelor și Șiclău. În zona respectivă există o șină de cale ferată pentru trenulețul, Mocănița care face primbări în anumite perioade din an.

Printre celebritățile locale au fost inginerul Horia Ciolan și handbalista Iosefina Ștefănescu.


Minunățiile României – Sângeorz Băi

10/04/2021

Sângeorz Băi este o stațiune balneoclimaterică, așezată in nord-estul județului Bistrița-Năsăud și este traversată de râul Someșul Mare. Cele zece izvoare au făcut din această localitate o stațiune de munte benefică pentru tratament climateric.

Stațunea se învecinează cu Maieru și Ilva Mică, fiind la poalele Munțior Rodnei, ceea ce face ca aceasta să fie înconjurată de păduri de brazi, fagi, pini și molizi. Sângeorz Băi este lângă Parcul Național al Munților Rodnei, la 465 de metri altitudine. Stațiunea are o bază de tratament modernă și deține nouă tipuri diferite de izvoare, cu apă minerală, amplasată în interiorul  localității, la distanțe mici unele de altele.

Obiectivele turistice interesante sunt: Muzeul de Artă Comparată,  Muzeul Cuibul Visurilor (în localitatea Maieru), Cariera de Marmură, monumentul istoric Vila Nr.1 și Turnul cu Ceas de la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”.

Pentru cei interesați de religie, cultură și artă, punctele de atracție o reprezintă și Biserica de lemn din Sângeorz Băi, Mânăstirea Cormaia, Biserica greco-catolică.

Pentru drumeții, Valea Borcutului și Valea râului Someșul Mare oferă atât zone de relaxare cât și priveliști de neuitat.

În această locație s-au născut personalități publice, renumite precum: Artemiu Alexi (botanist și pedagog), Maxim Pop (istoric și geograf), Saveta Bogdan (cântăreață de muzică populară), Anton Buga (cleric greco-catolic , disident politic, anticomunist), Maxim Dumitraș (sculptor, artist plastic) și Gavril Pele Balint (fotbalist).


Undeva în România – Oasa – Transalpina

03/04/2021


Minunatiile Romaniei – Trovanții

27/03/2021

Trovanții sunt niște pietre, formațiuni numite și ca concrețiuni de gresie care sunt create în straturi de nisipuri, conectate între ele printr-un aliaj de ciment carbonatic, influențate de apele calcaroase.

Tendința acestor pietre este de a crește spontan din zona lor centrală spre perriferia lor cu dimensiuni ce pot fi de 5 centimetri în 1200 ani. Acestea se formează sub forma unor agregate minerale de forme diferite precum: discoidale, sferoidale, nodulare, elipsoidale, cilindrice cu structură masivă, care poate fi concentrică sau stratificată (plană), cu dimensiuni variabile de la milimetri la metri.

Popular se spune că trovanții sunt „pietrele care cresc” dar, este o exprimare incorectă.

Imaginele atașate sunt de la cariera de nisip, pe ruta dintre Rânicu Vâlcea și Horezu, înainte de intrarea în satul Costești. Locația are un spațiu de 100 de mp în care se află mai mulți trovanți, de diferite forme. Unele sunt ușoare, aletele grele, de câteva tone, precum s-au format pe malul abrupt al carierei la exploatarea nisipului.


Minunățiile României – Sovata

20/03/2021

Pe cursurile râurilor Târnava Mică și Sovata, în județul Mureș se află localitatea și stațiunea Sovata. Sovata a fost atestată oficial ca stațiune  în anul 1884, când s-a acordat autorizația pentru utilizarea apei din lacuri pentru băi.

Sovata este împrejmuită de de mai multe dealuri: Cireșelu, Stejaru, Becheci. În nord-estul Sovatei se poate observa vârful Saca, de 1777m, aparținând Masivului Giurghiu. Exploatările de sare sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri. Clima este subalpină, verile sunt răcoroase (medie 18,5 grade C) și ierni bânde (medie de -3,5 grade C) ceea ce conduce spre o temperatură medie anuală de 7,6 grade C iar media anuală a precipitațiilor de la Sovata este de 750 mm.

Străbătând stațiunea la pas se poate amira Lacul Roșu, Lacul Negru (format în anul 1710 prin surparea une ocne) Izvorul Ghera (locația primelor băi sărate din stațiune). Lacul Verde și Muntele de Sare.

Tot în Sovata se află și Vila Justiției, construită în anul 1920, Vila Bernady ( in memoriam Bernady Gyorgy – fost primar al orașului Târgu Mureș), monumentul istoric Centrul Cultural Domokos Kazmer, Casa Parohială Reformată și pârtia de schi Aluniș.

Se poate consuma apă potabilă de la Izvorul Maria, al ărei amplasament este lângă autogara de la Sovata.

Lacul Ursu este un loc de relaxare mirific, care are 46000 mp și 18,4 metri adâncime, 10-20 de grade C la suprafață, iar în apă, temeperatura crește de la 30-40 grade C la un metru adâncime, apoi între 40-60 grade C la adâncime de 1,5 metri. Lacul Ursu este cel mai mare lac heliotermal.


O minunăţie a României mirifice!

06/03/2021

SAM_2614


Operele lui Brâncuș – Tîrgu-Jiu

11/10/2020

De-a lungul carierei, Brâncuși a fost unul dintre cei mari sculptori. A trăit 81 de ani și a lăsat moștenire multe copodopere. Acesta a realizat Ansamblul Monumental din Târgu-Jiu care este reprezentat de trei piese de sculptură monumentală dedicată și omagiind eroii căzuți în timpul Primului Război Mondial.

Cele trei componente ale sculpturii monumentale sunt Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana Infinitului (Coloana Fără Sfârșit).

Masa Tăcerii

Poarta Sărutului

Coloana Infinitului (Coloana Fără Sfârșit)


România PRIMĂVARA

22/04/2017

Avem o ţară frumoasă, păcat că nu o străbatem şi uneori ne pierdem în locuri şi destinaţii necunoscute…

       Natura işi cere unicul drept: aceea de a o păstra aşa cum este…

       Imaginile nu au nevoie de cuvinte….

România este mirifică, indiferent de unde o priveşti sau în ce anotimp te afli…..

DSC00358

SAM_3990

SAM_1792

156 Copaci la baraj

DSC07088

DSC05124


Minunăţiile României – Munţii Rodnei

06/02/2016

SAM_2595

SAM_2609

SAM_2614

SAM_2621

SAM_2630

SAM_2687

Fără cuvinte….