Albă sau neagră…

23/11/2014

Radu se agită. Profesoara tocmai verifica temele unui coleg de clasă. Radu scoate telefonul mobil şi-şi verifică mesajele. Repede tastează răspunsurile potrivite, ridicând privirea spre profesoara care începe să predea noua lecţie. Aceasta porneşte proiectorul.
Un nou mesaj, de la Mircea apare pe ecranul telefonului. Radu aruncă o privire în jur, alunecă uşor pe scaun şi se deplasează spre uşă. O deschide puţin, suficient că să iasă neobservat. După ce închide uşa, sare în picioare, alergând pe coridor, ieşind pe poartă, spre barul de lângă liceu. Îşi aprinde o ţigără şi se asează la masă, alături de o fată şi un băiat.
– Repede ai ajuns!
– Ai „evadat” ? – râde băiatul de la masă.
– Da, Mircea. Ce faceţi?
– Tocmai m-am distrat cu Rara. Ţi-ai revenit după petrecerea de ieri?
– Puţin…Abia aştept să scap de şcoală…Uite-o pe Mirinda!
– Îţi place de ea…Dacă ai bani…oricând este dispusă la prietenia ta.
– Da. Ea a zis că frumuseţea nu umblă pe jos…Deci, dragă Radu…
– Da…Rara…Ai dreptate.
– Acum are un tip ce deţine o firmă.
– Ce firmă?
– Contează, dcă ai bani?
– Nu cred…
– Măi, tot timpul scrii mesaje, vorbeşti la telefon,…
– Socializez!
– Da. Romantismul vostru modern … este ca a lui Mircea.
– Care? – întreabă Radu.
– Ia-ţi un buchet de flori că-ţi dau eu banii! – răspunde Mircea, spre amuzamentul mascat al Rarei.

Soarele şi Luna au schimbat de mii de ori prezenţa lor pe Cer. O Toyota, ultimul răcnet, demarează în viteză , trecând graniţa României. Posesorul ei, începe să vorbească la telefon, ţinând volanul cu o singură mână:
– Salut Mircea!
– Salut, Radu! Ce mai faci?
– Acum am trecut graniţa. Vin spre casă.
– Ura! Hai că o pun pe Rara să facă prăjituri. Eşti cu autobuzul? Când ajungi?
– Sunt cu…da…ajung repede!
– Chiar?
– Da. Ce face Mira?
– Abia aşteaptă să te vadă! I-a fost dor de tine. Când vă căsătoriţi?
– Eh…mai este…Trebuie să mă distrez acum! A fost super în Italia!
– Mă bucur. Te asteptăm.
– Bine.
– Mai esti timorat?
– Ştii doar, vorba mea, adevărată! Viaţa este o dramă, trebuie să-ţi trăieşti viaţa aşa cum îţi place! Mi-ar plăcea să mor în braţele unei femei mirifice, iar mormând să-mi fie o maşină…
– Bine…bine…vorbim când vii! Începi să aberezi…
Convorbirea este finalizată. Radu îşi pune telefonul pe scaun lângă el şi măreşte viteza de deplasare a maşinii. Îşi aduce aminte că mai are de sunat pe cineva, motiv pentru care, îşi recuperează telefonul mobil de pe banchetă.

Radu îşi parchează maşina în faţa semnului cu „parcare interzisă”. Îşi strânge telefonul, portofelul şi încuie maşina din telecomandă. În momentul când îşi întoarce privirea, se trezeşte, în faţa unei blonde frumoase, care-l ţinteşte cu privirea.
– Mirinda!
– Da, Radu.
– Mă recunoşti?
– Mereu – răspunde aceasta privind entuziasmată la maşină din care coborâse Radu.
– În liceu erai distantă…
– Da…Că nu mă observai, deşi umblam cu alţii să-ţi atrag atenţia!
– Nu ştiam!
– Aşa ne-am pierdut, dar poate ne regăsim, nu?
– Da…da…Esti cu cineva?
– Nu contează…O femeie trebuie cucerită.
– Poate mergem undeva…
– Da. Ştiu eu o cabană! Dar trebuie să ajungem…. eventual mâine…
– Plecăm mâine dimineaţă?
– Da…da…ne vedem la mine. Ştii unde stau, nu?
– Da.
– Bine. Să ne distrăm!
– Să ne trăim viaţa!

Radu îi dă un sărut rapid Mirei, salută în fugă pe Mircea şi Rara, urcând la volanul maşinii, demarând în viteză. Abia dispare din câmpul vizual al celor trei, că imediat apare un sms de la acesta. Mircea zâmbeşte. Un alt sms ajunge la Mira. Citeşte şi oftează:
– De atâtea ori i-am spus să fie atent la drum…
– Eh…Este atent la toate. Ştii doar că zice că poate face orice: să conducă, să vorbească la telefon, să scrie mesaje pe reţea sau pe sms …
– Da, Mircea, dar uneori, o fracţiune de secundă îţi decide destinul – oftează şi Rara.

Mira se priveşte în oglindă, iar Rara se uită la modelele de rochii ce erau expuse pe manechine.
– Caut şi eu o rochie de naşă…
– Da…Rara! Dar vezi să nu ai o strălucire mai mare ca mine.
– Normal, tu vei fi în centru atenţiei. Doar esti mireasa.
– Caut ceva să-i placă lui Radu…
– El oricum nu se pricepe decât la maşini …
– Şi femei…nu?
– Aşa se laudă! Dacă te-a ales pe tine, clar se pricepe!
Mira îşi îndreaptă privirea spre un alt model de rochie. Vânzătoarea o priveşte, zicând:
– Putem face o asemenea combinaţie…
– Da… – răspunde Mira care se asează obosită pe scaun. Aş vrea o pauză…Aştept pentru prima oară, un mesaj de la Radu, să văd dacă a ajuns la conferinţă. Lui nu-i plăcea şcoala…Zicea că banul face valoarea, nu stiinţa…
– Eh…se schimbă omul…
– Da…dar am avut un vis ciudat…

– Viaţa este o veşnică păcăleală – spune Radu, care opreşte maşina în faţa casei Mirindei.
Mirinda apare la uşă. Radu aleargă spre ea şi-i ia cele două valize. Le pune în portbagaj, apoi deschide uşa din dreapta, pentru a urca Mirinda
– Când ai femeie nouă, îi deschizi uşa, ca un domn – zâmbeşte Mirinda
– Da…Ori maşina, ori femeia este nouă…acum sunt amândouă.
Radu se urcă la volan, demarând în viteză. Îşi ia telefonul şi-l apelează pe Mircea:
– Salut.
– Am plecat spre destinaţie. Ai grijă cum rezolvi problema dacă este nevoie!
– Gândeşte-te că Mira…a fost mereu lângă tine, iar Mirinda…
– Eu îmi decid viitorul – spune nervos Radu, oprind convorbirea.
Mirinda zâmbeşte şi începe să-şi aranjeze coafura. Radu este distras de ea, de telefon, unde primeşte mesaje şi de un şofer, care merge enervant de încet. Îl claxonează pe cel din urmă, trecând în viteză pe lângă acesta, împroşcând cu apă pe pietonii ce încercau să traverseze. Mirinda râde fericită. Inima lui Radu, tresaltă de bucurie:
– Eu pot face orice…să conduc, să vorbesc la telefon, să trimit mesaje…să fac rezervări…în acelaşi timp – se laudă Radu.
– Te cred – îi răspunde Mirinda, în timp ce-l sărută dulce, apoi începe să-şi facă manichiura.
Maşina ajunge pe autostradă. Viteza creşte, la fel ca şi admiraţia fetei pentru şofer. Acesta pentru a-şi demonstra abilităţile începe să-şi sune un prieten cu care nu mai vorbise, de ani…Acesta însă nu răspunde, dar Radu nu se supără.

Drumul monoton al autostrăzii se termină şi se intră în oraş. Radu păstrează aceeaşi viteză, fiind pe un drum prioritar. Mirinda îi zâmbeşte. Radu îi face o poză cu telefonul mobil şi se pregăteşte să o posteze pe internet, fără a se gândi la ceea ce va gândi Mira. Îşi scoate şi el centura de siguranţa, aşa cum făcuse şi Mirinda cu ceva timp în urmă. Brusc îşi aduce aminte de visul din noaptea ce trecuse: o cruce în cimitir, cu numele său! Zâmbeşte, fiind constient că acel drum sfărşit, semnificat prin cruce, era pentru viaţa lui, grea de până atunci.
Concentrat mai mult la gândul său, la mesaj, nu vede că o maşină iese de pe o stradă lăturalnică… Şoferul acelei maşini încearcă să se retragă pentru a-l lăsa pe Radu să treacă, dar nu reuseşte în timp util. Maşina lui Radu, frânează, alunecă şi iese de pe carosabil, fiind lovită în plin, de un tir …
Maşina se răstoarnă iar din interiorul ei, cade pe pământ, un telefon mobil, pe al cărui ecran pâlpâia un mesaj…

Mira plânge. Tocmai se anunţase şi la ştiri, vestea cumplitului accident , al cărei victimă fusese Radu. Telefonul primit de la agentul de circulaţie a găsit-o chiar în momentul în care-şi stabilise rochia de mireasă, de un alb pur.
Se întoarce de la toaletă sub privirile nedumerite ale Rarei, iar vânzătoarea, bucuroasă, i se adresează:
– Rămâne acest model, nu?
– Vreau o rochie…neagră…nu-mi mai trebuie rochia de mireasă….

Nimic nu este aşa cum pare la început, viaţa are prioritate în faţa oricărui alt lucru!Don’t Text and Drive.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014.


maGIA – o lectie de viata

28/12/2013

 

DSC08234Ninge ninge încetişor…

Mirosul cozonacilor se simte în toată casa. Mama pregătea masa, tatăl aranja farfuriile şi tacâmurile.

Sunetul clopoţelului se face auzit. Patru băieţi şi o fată aleargă în cameră. Se uita sub brad şi se reped la cadourile care se află acolo.

Bradul frumos împodobit de mamă, în care domina culoarea albastră, domina camera prin prezenţa lui impozantă.

Copiii desfac repede pachetele şi-şi arată unul altuia cele primite. Apoi iau loc la masă, servind aceea cină magică.

Mama este fericită, obosită, dar împlinită.

Tata îşi toarnă un pahar de vin zicând cu voce joasă:

         Suntem o familie fericită. Mulţumesc mama Gia! – zâmbind spre soţia lui.

Copiii continuă să fie gălăgioşi….

Ploaia se înteţeşte. Mama pregăteşte masa. Pune tacâmuri şi scaune chiar şi pentru cei care au zis că nu vor ajunge. Ea speră totuşi într-o minune….

Bradul semeţ este la loc de cinste, împodobit într-un roşu purpuriu.

Timpul trece…. Gia aduce mâncarea. Tata îşi toarnă un pahar de vin, umplând şi paharele celor trei băieţi, a fiicei şi ginerelui său, spunând:

         Sănătoşi să fim, iar la anul să fim toţi împreună!

Paharele se ciocnesc şi petrecerea începe.

Gia spune:

         La anul sper să ajungă şi Mircea cu soţia…

         Sunt tineri..au plecat în Austria…

         Da…da… – suspină Gia.

 Începe să ningă.

Bărbatul casei iese în faţa locuinţei pentru a curăţa drumul. Aşteaptă cu nerăbdare musafirii. Soţia lui, făcuse bradul iar beteala era de culoare galbenă.

Prima maşină opreşte în faţa casei. Veselia ia amploare.

Toţi se grăbesc să intre în casă, goniţi de ninsoarea care începe să se înteţească.

Mama începe să aducă tăvile de mâncare. Tata toarnă în pahare.

Mircea pune bebeluşul în cărucior şi se alătură surorii şi celor doi fraţi ai săi, pentru poza de familie.

Gia aşează mâncarea în locul de unde ia două tacâmuri:

         Costel nu ajunge cu soţia….Lucrează.

         Da…păcat…

         Poate la anul vom fi toţi….

Petrecera continuă. Gia priveşte la scaunele rămase libere, oftând încet.

Nici urmă de zăpadă. Soarele a dispărul şi el. Frigul este pătrunzător.

Tata aşează ultimele tacâmuri strigând spre Gia:

         Să iau scaunele Ioanei şi ale lui Mircea?

         Lasă-le…

         Speri într-o minune? Nu vin…

Tatăl îşi continuă treaba privind spre bradul ce era mult prea verde, scos în evidenţă de beteala care-i plăcuse Giei.

Musafirii încep să se adune.

Se face poza de familie, Gia, soţul şi cei doi fii ai lor, împreună cu soţiile şi copiii acestora.

Se asează la masă.

         Ioana este petrecerea firmei, ca şi Viorel….Mircea lucrează.

         Da…poate la anul suntem toţi…măcar…

         Cu cât familia creşte numeric , cu atât suntem mai puţini de Crăciun…. – remarcă Gia cu o voce tristă, şoptită.

Doctorul lasă locul Preotului.

Afară ninge tot mai puternic. Copiii s-au ascuns lângă bradul, împodobit în portocaliu. Gia reuşise să pregătească bradul şi o parte din mâncarea de Crăciun.

Preotul se apropie de patul bolnavei şi începe să spună rugăciunile.

Gia îşi roteşte ochii, zâmbind:

         Este toată familia…la acest Crăciun…. – după care îşi dă ultima suflare.

Soţul Giei stă la un colţ plângând, înconjurat de toţi copiii săi. Alături de ei sunt soţul şi soţiile celor din jurul său.

Mircea se gândea cu regret la momentele când nu-şi dorise să vină la petrecerea familială de Crăciun…

Ioana îşi amintea de micile ei minciuni nevinovate, legate de această perioadă.

Toţi stau şi suferă.

O voce, de necunoscut spune:

– Nici nu ştii ce pierzi, decât când pierzi….

– Familia este totul ….suspină proaspătul văduv.

Gălăgia era infernală.

Copiii revin cu bucurie şi roşii în obrăjori de la săniuş

Toţi se aseză la masă, ocupând toate scaunele. Fiecare îşi scoate mâncarea pe care o preparase acasă.

Băutura se pune în pahare. Copiii îşi savurează sucurile naturale de fructe.

Femeila se succed cu repeziciune spre bucătărie.

Bărbaţii se întorc din pivniţă sau de afară, cu ultimii şi cei mai mici membrii din familie.

Bradul are în vârf o stea albastră care se încadrează perfect cu beteala roşie ce înconjura crengile ce erau îndreptate spre cer….

Toate scaunele se ocupă, iar tatăl casei închină primul pahar dorind Crăciun fericit celor prezenţi….familiei.

Privirile celor prezenţi, se îndreaptă pentru scurt timp, spre tabloul de deasupra ceasului, unde Gia zâmbea.

Mircea serveşte grăbit, fiind învoit două ore de la servici, pentru a fi alături de familie.

O voce înceată, spunea:

– O lecţie de viaţă….mama Gia…..magia….

 IMGA0209


Un copil, LOVER

13/08/2009

În anul de graţie 19…, dar nu toamna, se născu un băiat într-o familie în care domina sexul frumos. A fost o sărbătare, fiind primul băiat născut. Au venit rude, cunostinţe şi familia era în floare. Pentru a nu supăra pe cineva, i-au pus numele dupa iniţialele celor din familie, devenind LOVER.

Micul Lover creşte alături de bunică, mamă, surori şi prietenele acestora. Nu-i place să se joace … decât singur. El creşte în 7 ani cât alţii în tot 7 ani şi porneşte spre drumurile şcolii.
El este un băiat stingher, mai mult genul de băiat-fetiţă. EL se joacă cu fetele, refuzând compania băieţilor. El preferă să fie fată pentru a fi protejat de alţii….Însă când vede că femeile se ocupă de casă, curăţenie, spălat, copii, mâncare, cumpărături…decide că e timpul să devină bărbat.
Din clasa a cincea debutează la sport, jucând fotbal, deşi nu ştia ce înseamnă. Colegii i-au explicat şi el a descoperit că trebuie să fie pe teren, ca număr şi să alerge, că aşa fac şi unii mari fotbalişti. În timp începe să-i placă fotbalul dar pierde contactul cu fetele. Ele nu-l mai bagă în seamă.
E trist, la liceu fetele ţineau la el pentru că era bun la limba engleză şi le ajuta.. Anul următor a venit alt profesor şi fetele nu mai aveau nevoie de el. Lover suferă.
La mare, în vacanţă, o recepţioneră blondă îi dă indicaţii surâzând şi decide că blondele sunt pentru el! Aude primele bancuri cu blonde şi nu le acceptă. Când vede o blondă devine ca o statuie!

Între timp se gândeşte să-şi facă o prietenă şi încearcă cu o blondă dar ea-l repede. Lover e trist şi …acceptă de bune, bancurile cu blonde!
Mai trece un an şi femeia nu apare în viaţa lui.
Începe să se roage , să-ţi dorească, de ziua lui, de Crăciun, de Anul Nou, de Paşti să întâlnească …femeia. Să fie înconjurat de ele.
Începe să gândească filozofic, femei sunt multe deci are şi el o sanşă, totuşi, pesimismul îi spune că dacă un bărbat are o soţie şi o amantă, pentru el nu mai rămâne nimic….Va adopta un copil…sau fiind singur va cheltui şi va chefui după plac….
Începe o nouă serie de rugăminţi…şi deodată se schimbă vremea!

Între timp, Lover termină liceul. La ceremonia absolvirii este sărutat de toate profesoarele, una din ele regretând că au terminat şcoala….Lover se gândeşte că poate i s-a schimbat destinul!
Între timp ajunge la facultate unde , devine un bun prieten cu două…prietene.
Apoi pleacă în armată şi intră sub comanda singurei femei din unitate!
Ciudat, se îmbolnăveşte şi ajunge la spital unde este cocoloşit de doctoriţa…blondă şi de asistente.
Se termină armata. Merge în discoteci unde femeile încep să se apropie de el, să danseze cu el….
Se angajează ca inginer, şi are în subordine…70 de femei. Unele îi fac într-un fel, ochi dulci, alte două îi declară iubirea…
La piaţă când merge, vânzătoarele se bucură la vederea lui. Pe stradă este privit şi se flirtează cu el.
Devine curtat de prea multe femei, care devin geloase, apar intrigi….
În fiecare moment al zilei, al vieţii nişte ochi îl urmăresc….îl obosesc…şi renunţă să se dedice vreunei femei… Indiferent ce gândeşte sau face, se trezeşte cu o prezenţă feminină….
Când nu ai ceva regreţi, când ai prea multe oboseşti….
Lover s-a gândit că a primit ce a dorit, dar trebuie să se limiteze, să-şi dorească daor o părticică, care era bine pentru el….Când povestea viaţă lui, telefonul tot suna, şi apăreau diferite nume de fete…pe ecran…


Dupa aproape 20 de ani…

11/08/2009


După aproape 20 de ani, de la schimbarea vieţii în România…şi de la trecerea copilăriei, spre pragul maturităţii….
După 20 de ani….ca în romanul lui Alexandre Dumas!
De ce acum? pentru că cineva a văzut o poză făcută chiar acum 20 de ani, o poză alb-negru, cu nişte copii ce se jucau, lângă un magazin unde scria mare „GOSPODINA”.
Copilăria , descrisă de o persoană ce a păşit în viaţa omului matur, o dată cu revoluţia…..
Această persoană, a avut o … copilărie ca orice copil, al vremurilor acelea, copil fiind magazine a cutreierat, şi cozi a adunat … în foaia vieţii a umblat!
Apoi normal, casa părintească este părăsită, plecări spre mări şi ţări, sau alte zone, familie, viaţă nouă şi zbuciumată…
Fiind într-o zi, în vizită la vechea lcouinţă şi având timp mai mult la dispoziţie a început un studiu al zonei. Timpul trebuia umplut, până la sosirea cunoştinţei căci apăruse interfonul şi vecinii nu mai erau cei de acum 20 de ani, unii bătrâni, alţii chiriaşi, alţii s-au mutat, că într-un timp lumea îşi cumpără locuinţă, cum pe vremuri îşi luau haine noi…..
Vizavi de bloc era măcelăria , unde lumea stătea la coadă, iar personajul nostru era avantajat, că din balcon vedea magazinul şi intrarea din spate unde se livra marfa. Când vedea maşina cu marfă alerga la coadă, anunţând 2-3 vecini. Apoi magazinul s-a desfiinţat, devenind un bar, apoi sala de jocuri electronice, casă de pariuri, apoi coafor….
Lângă măcelărie era alimentara unde erau cozile pentru zahăr, ulei… câte un caşcaval. Acolo şi la joacă se întâlneau copiii vremurilor trecute. Acum acolo este loc de închiriat, după ce a fost magazin alimentar şi en-gros.
În locul magazinului de pâine, unde se stătea la coadă pentru raţia zilnică…., acum este un magayin de fornetti….

Lângă ea, fosta „Gospodina” este un mic aprozar. Cofetăria unde cumpăram cu nerăbdare sucul negru sau cel galben ( pe care le numea după filmele americane: whisky or scotch) a devenit reprezentanţă auto,pe rând , la mai multe firme, până acum când s-a …închis. Locul unde a fost un „Gostat” , nu mai există….
În 1990, oamenii de la case deschideau mici buticuri, sau baruri. Lumea mergea cu sticle de plastic să le umple cu bere, acum se vând gata ambalate.
Un singur loc a rămas ca în urmă cu …20 de ani, un magazin cu băuturi, ţigări …şi diverse. Lângă aceasta mai este acelaşi vechi bar, unde era o femeie tânără şi frumoasă ce atrăgea clienţii, colega ei mai în vârstă fiind invidioasă. Acum, la bar era o femeie îmbătrânită, totuşi frumoasă …. doar trecuseră 20 de ani peste ea…iar bătrâna, probabil se pensionase!
Bineînţeles că pe drumul public se lucra de zor….
Se întunecă şi părinţii îşi cheamă copii în casă, de teama hoţilor …înainte îi chemau de teama accidentelor, pentru că urma să fie întrerupt curentul electric pentru o perioadă de timp, în fiecare zi…
Între timp vin persoanele aşteptate şi totul se uită…. dar mai este o întrebare : oare chiar au trecut atâţia ani ? şi cum au trecut?