Pârâciosul linguşitor

23/09/2017

Aceştia trăiesc printre noi, mănâncă şi respiră aerul alături de noi, vorbesc cu noi şi ne poluează viaţă pentru binele lor.
Ei încep de copii, cu pâra, pentru a lua note mari, să scape de învăţat şi descoperă apoi … că nu au sufiente cunoştinţe profesionale, dar au „papagal”!
Această „însuşire” poate fi considerată chiar o meserie…
Înainte acest tip de oameni se găseau în toate firmele de stat. Acum au ajuns să cucerească şi piaţa privată.
Ei au consideraţia şefilor, pentru că le oferă armele puterii. Şeful prin ei, află totul despre angajaţi, şi ştiu cum să-i domine. Aceşti actori sunt adevăraţi agenţi secreţi, pe faţă este omul bun cu colegul iar pe la spate este omul şefului….
Aceşti oameni sunt „cei care fac treaba să meargă pentru şef”.
Pentru unii şefi, din păcate tot mai mulţi, important este păstrarea poziţiei în firmă, puterea, motiv pentru care contează mai mult omul pârâcios-linguşitor decât omul care produce. Este lăudat omul său, de acesta pentru lucruri normale în timp ce la alţii, chiar dacă au făcut lucruri remarcabile pentru firmă li se aduc aminte , mai des, micile eşecuri.
Dacă pârâciosul nu are ce spune, poate inventa sau dezvolta unele informaţii. Apoi devin linguşitori: „Ce maşină frumoasă şi rapidă aveţi şefu!” , „Ce bine vă stă în acest minunat costum!…”.
Astfel ceilalţi oameni ajung să muncească mai mult, pentru a acoperi şi postul ocupat de protejatul şefului….

DSCN7388


Alergând prin viaţă

26/08/2017

In alergare …
Imagine0361

Ne naştem pentru a ne trăi viaţa. Ea este unul dintre cele mai minunate lucruri.
Spune-mi cum trăieşti, ca să-şi spun cine eşti!
Noi însă nu trăim pentru bucuria vieţii…Noi alergăm prin viaţă!
Se spune ca bărbatul să nu alerge după femei şi autobuz…El tot aleargă, şi nu numai după ele…
Toată lumea aleargă prin viaţă…munca de toate felurile ne ocupă cel mai mult timp. Când nu avem timp, alergăm să facem cât mai repede treburile…
Timpul parcă se scurge mai repede, lucrurile ce le avem de făcut sunt tot mai multe… alergăm.
Alergând prin viaţă, nu reuşim să găsim valorile morale ale vieţii…
Când suntem bătrâni şi ne gândim că vom părăsi această lume, viaţa, ne întrebăm ce am făcut cu ea, cum s-a scurs…. aşa pe nesimţite….
La tinereţe ne gândim că avem tot timpul înainte, apoi începem să alergăm de colo colo , să facem cât mai multe, să terminăm unele lucruri pentru a începe altele…
Alergăm prin viaţă, însă nu făcând sport, jogging…doar pentru a trece prin viata, şi pentru a trăi cât mai multe, dar nu toate bune… sau bine.


POLitiCA

10/12/2016

Chiar dacă nu dorim să ne implicăm în vreun fel sau altul în viaţa politică, acest lucru nu se poate.

Totul în ziua de azi este politizat.

Politicienii, prin deciziile pe care le iau în „fabrica de legi”, ne influenţează inevitabil destinul precum şi calea vieţii.

Politica este ca un dans, care te atrage , apoi te respinge şi te face să te întrebi de multe ori ce rost are….?

Toţi, fără să ne dăm seama , participăm la o polcă vioaie, care nu este de multe ori pe placul nostru.

Totul depinde de alţii, care la rândul lor, depind de anumite lucruri, facilităţi şi poate chiar mult mai …multe.

Nu simpatizez cu vreun partid, candidat, dar observ agitaţia care apare în preajma alegerilor, a momentelor decisive, când omul simplu este un adevărat judecător.

Dar omul, ca şi cel cu „funcţia” de politician, este supus greşelilor, a micilor atenţii, a propriilor interese şi de ce nu, chiar a obţinerii maximului posibil, dintr-o anumită situaţie.

Deci, să nu ne ferim de politică, pentru că oricum participăm, direct sau nu, la aceasta. Trebuie doar să discernem, la ceea ce este bine, în general, pentru noi toţi!

 468 Acum sunt 3 berze


Lupta pentru putere

29/05/2016

În orice, peste tot unde sunt oameni diferiţi în acelaşi mediu, există automat o luptă pentru putere.

Fiecare companie dorește să atragă clienți, să aibă profituri mari. Între mai multe firme cu același domeniu de activitate, există o luptă pentru putere, supremație. Dacă ar fi doar o concurență reală, loială, ar fi pentru beneficiul clienților, ducând şi la dezvoltarea companiei, dar din păcate, au loc lupte, care produc în timp, doar neplăceri celor implicați. Aceste repercursiuni nu se pot rezolva, ducând la falimentul și discreditarea unor corporații. Marile bătălii sunt inegale și pline de pierderi de… război.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Această bătălie pentru putere, s-a extins și în rândul celor mici.

La orice loc de muncă, apare lupta pentru putere, pentru a conduce. Nu este rău, dacă totul se face prin îmbunătățiri, progrese și nu prin sabotarea muncii celorlalți. Unii dintre luptători, distrug destinele celor din jur, dorind ca apoi, acestia să fie subordonați impecabili…

Trebuie să fim constienți, că în lume, fiecare are un loc anume. Uneori lupta se poate încheia înainte de a începe. Totul ține de caracterul persoanelor implicate și de felul în care conducerea gestionează situațiile ivite. Nu trebuie să existe favoritisme, doar dreptate!

Orice luptă pierdută, poate fi un câștig…

Să ținem cont de viață, să evităm răutatea, ura, discriminarea, minciuna, bârfă…

Oare nu este mai frumoasă viața dacă toți sunt buni și se sprijină între ei?

P9120346


POLIteţea

13/02/2016

IMGA0649A fi politicos şi cuviincios în ziua de azi, a ajuns să fie un “lucru” mare!

Aceasta o dobândeşti din anii petrecuţi acasa, când eşti mic şi nevinovat, adică, cum se zice, din cei şapte ani de acasă…sau uneori doar din cei şase ( dar să fie suficienţi)!

Când ajungi mare, tu trebuie să aplici regulile bunei cuviinţe , ca în lumea celor care cuvântă,  ca un exemplu pozitiv, pentru cei mai tineri.

Nervozitatea, arţăgozitatea, proastele maniere şi mai ales lipsa de respect, au ieşit cu multă fală din cutia nesăbuinţei şi au invadat lumea înconjurătoare.

În autobus, nu numai, că unii tineri nu oferă loc celor în vârstă, mai nou îi şi reped, le dau replici acide şi chiar râd de ei…. Până la momentul când o să-i ia la bătaie, fiind doar un mic pas ….

Limbajul folosit este tot mai departe de cel adecvat oamenilor, a statutului şi culturii acestora.

Dar putem descoperi că politeţea pe care o unii o afişează, este una falsă, care ascunde anumite gânduri, temeri.

Cei politicoşi cu adevărat, sunt luaţi drept naivi, prostănaci, oameni care folosesc politeţea doar pentru a obţine ceva anume, nu pentru că aşa ar fi normal.

Dacă la servici, devii politicos, cei din jur au impresia că cel cu care vorbeşti, îţi face un seviciu, deşi doar colaberezi profesional cu acela. Fermitatea în discuţii, poate fi însoţită de o anumită manieră cuviincioasă.

Într-o lume politicoasă, omul evoluează, dar într-o lume ACIDĂ, omul nu mai este o BAZĂ….


România VARA

10/10/2015

Avem o ţară frumoasă, păcat că nu o străbatem şi uneori ne pierdem în locuri şi destinaţii necunoscute…
Natura işi cere unicul drept: aceea de a o păstra aşa cum este…
Imaginile nu au nevoie de cuvinte….

România este mirifică, indiferent de unde o priveşti sau în ce anotimp te afli…..

DSC00355

DSC06562

SAM_4169

DSC05609

DSC05646

DSC07100


România TOAMNA

02/10/2015

Avem o ţară frumoasă, păcat că nu o străbatem şi uneori ne pierdem în locuri şi destinaţii necunoscute…
Natura işi cere unicul drept: aceea de a o păstra aşa cum este…
Imaginile nu au nevoie de cuvinte….

România este mirifică, indiferent de unde o priveşti sau în ce anotimp te afli…..

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

09 Padure

SAM_0786

SAM_0768

468 Acum sunt 3 berze

DSC08639

DSC08480

462 Imagine


TOLERANŢA

22/08/2015

Toleranţa…faţă de noi…faţă de alţii….

Dacă avem toleranţă pentru anumite persoane, unele vor profita din plin de ele, se vor folosi de atuu-rile obţinute…vor fi haini….

Nu este bine să acordăm toleranţă celor din jur dar viaţa ne impune. Trebuie să fim maleabil şi totuşi decişi….

Dacă azi lăsăm ceva de la noi, mâine iar lăsăm o mică părticică, vom descoperi câ în scurt timp, am lăsat de fapt totul, iar alţii ne-au acaparat.

Trebuie să ştim când şi unde să ne oprim cu ceea ce putem oferi altora. Unii merită tot ceea ce putem oferi, alţii, nu merită nici măcar un procent din ceea ce am oferit deja.

Este greu să ne dăm seama când şi unde să ne oprim…

Important este să ne oferim nouă, o marjă suficientă pentru a gândi şi a ne hotărî în multe probleme spinoase ale vieţii valuri.

Trebuie să ştim când să punem piciorul în prag, să spunem că ajunge cu toleranţa, deoarece pierdem rezonanţa….

Să fim conştienţi când bunătatea noastră nu ajunge la rang de proştie…

453 Pe o stanca


NAIvitate

11/07/2015

IMGA0318Tot mai des observăm o anumită naivitate a celor din jur.

Aceasta se manifestă prin diferite metode.

Unele persoane descoperă anumite lucruri, mirându-se de existenţa acestora, aşa ca un copil ce-şi descoperă jucăria favorită.

Alţii în schimb, descoperă lucrurile , ca pe ceva normal, impunând celor din jur să le folosească în interesul lui, neştiind, cât de periculos sau greu este acest lucru. Este o naivitate specifică liderilor ce vor să se impună cu orice preţ dar de fapt îşi prezintă proştia, ca pe o carte de vizită.

Toţi suntem naivi în anumite domenii, dar ne adaptăm şi căutăm să ne folosim de avantajele pe care le putem obţine.

De multe ori, ne reamintim de fapte din trecut, iar meditând, ne dăm seama de naivitatea noastră din unele momente ale vieţii, situaţii pe care puteam să le gestionăm, mult mai bine.

Naivitatea nu înseamnă proştie, este doar o stare tranzitorie. Fiecare dintre noi, descoperim mereu câte ceva nou, ciudat…

De fapt toţi avem momente de copilărie atât în perioada specifică acesteia, cât şi în perioada de după. Important este că noi suntem fiinţe gânditoare şi ne adaptăm.

Omul este o trestie care se îndoaie în calea vântului, dar nu se rupe!


PUNCTe de vedere

04/07/2015

DSC08480Fiecare avem propriile puncte de vedere.

Nu o să existe niciodată o concordanţă unanim valabilă şi acceptabilă.

Cu cât sunt mai multe persoane implicate într-o problemă ce necesită o anumită decizie, cu atât sunt mai multe păreri.

Fiecare este conştient că punctul său de vedere este cel bun, deci trebuind unanim aprobată.

Dezamăgirea apare uneori inevitabil. Trebuie să discernem, să studiem şi dacă suntem convinşi de contrariul părerii noastre, să ne asumăm recunoaşterea acesteia.

Nimeni nu este atotştiutor. Nu putem fi perfecţi în toate.

Putem avea puncte de vedere, dar acestea nu trebuie să ne conducă viaţa, luând deciziile importante . Aceasta este doar încăpăţânare.

Totul este relativ. Nu trebuie să punem PUNCT unei relaţii, probleme, prietenii doar din simplul fapt că avem anumite puncte de vedere, diferite.

Omul studiază, omul gândeşte şi mai ales descoperă noi traiectorii în universul minţii.

Un punct de vedere, înseamnă o implicare într-o anumită problemă. Toţi gândim şi vrem ca totul să ne meargă bine, mai ales nouă, implicit şi celor din jur, nu?!