Privirea……

13/03/2021

Cât de mult înseamnă o privire!
Privirea ne poate spune multe sau, ne poate băga în belele. O privire aţintită unde trebuie ne poate ajuta în viaţă.
Privirea şoferului este foarte importantă pentru cei din maşină şi pentru cei de pe carosabil, de pe trecerea de pietoni.
O privire pierdută…înseamnă că persoana respectivă gândeşte intens, departe.
Vara se poartă ochelarii de soare, care ascund privirea….
Dacă priveşti ceva ce te încântă, cumperi produsul respectiv, chiar dacă nu ştii la ce se foloseşte!
Dacă eşti bărbat şi privirea se îndreaptă spre o fată sexy, care te cucereşte, aceasta te poate face să-i cumperi marfa, dacă este vânzătoare, sau dacă eşti în bar, să-i plăteşti consumaţia.
Am văzut deunăzi, un tânăr ce ducea cărămizi de la depozit la magazinul unde lucra şi având privirea pierdută la o… frumuseţe, intrase în alt magazin, o librărie în loc să intre în magazinul unde lucra…. Poate aveau şi cei de acolo nevoie de cărămizi…. Ce nu face privirea….
Altă fază interesantă, pe un balcon, la bloc. Acolo, o persoană stropea florile liniştit, până privirea i-a fost distrasă…. şi stropitoarea continua să-şi facă treabă, dar pe capul vecinului de la nivelul inferior, care culmea avea şi el privirea aţintită …spre acel ceva.

Urmarind frumusetea


PEnibil — mendre.ro

13/12/2020

Se poate spune, cu mâna pe inimă că nu există om care să nu fi trecut măcar o dată în viaţă, prin momente penibile, jenante. Aceste momente apar fără voia noastră dar uneori sunt „împinse” spre noi de persoane care vor să profite de aceste situaţii. 15 cuvinte mai mult

PEnibil — mendre.ro

La plimbare, cu mic cu mare

22/08/2020


Binele comun până la un punct

22/02/2020

Oamenii devin prieteni, parteneri ca urmare a unor afinități sau interese comune. Parteneriatele nu se încheie pe viață pentru că fiecare persoană are un interes propriu.

Când cineva face un bine cuiva, este apreciat atât de persoana respectivă cât și de o comunitate dar dacă în spatele acestui bine se ascund gânduri meschine, acestea, în timp vor ieși la iveală.

Când cineva are o divergență cu o altă persoană poate descoperi cu uimire că are sprijin de la alți oameni, de la care nu se aștepta. Dar din păcate, acei oameni, nu-l sprijină din simpatie sau pentru că are dreptate, ci doar că sunt dușmanii rivalului acestuia. 

Într-o confruntare, cel mai bun prieten al tău, va fi mereu, dulșmanul dușmanului tău! Acesta reprezintă interesul și un bine comun pentru toți….

Când vom ajunge să obținem rezultate pozitive ca urmare a valorii omului, a capacității și abilității acestuia, societatea va tinde spre culmile mult visate… Când va fi? Doar noi putem răspunde, în grup și fără să avem prejudecăți!


Un sufleţel oarecare….

04/05/2019

E noapte. Stau si gândesc…. Am sufletul trist. De ce oare ?

Privesc în urmă…m-am născut în urmă cu câţiva ani. Aveam un suflet bun ca toţi nou-născuţii….Plângeam de bucuria venirii pe lume. Sufletul plângea ştiind ca începe o luptă….

În copilărie aveam suflet bun, ajutam oamenii în general , bătrânii în special  şi eram lăudat…. am evoluat în vârstă, apoi am simţit ura oamenilor din jur şi încet sufletul s-a întunecat… am început să caut satisfacţiile materiale, luam parte la comploturi , ura, poate şi invidia  îşi făceau simţite prezenţa.

Munceam zi şi noapte, banii veneau … cheltuiam… deci în viaţă , progresam, uitand de distracţii şi încet sufletul din mine plângea….  Mi-am dat seama că nu am făcut nimic pentru el.  Nu i-am acordat atenţie, l-am înveninat…..

Aşa poate fi povestea oricăruia dintre noi într-o lume agitată şi ostilă.

Noi ne naştem cu suflet bun. Sufletul evoluează în timp. Munca  este necesară şi benefică, dar  trebuie să-i  facem şi sufletului o bucurie.  Indiferent cît trebuie să muncim, să ne zbatem să-i acordăm un timp şi sufletului.

Să facem ceva ce ne place, pentru sufleţelul nostru.  Să ne acordăm şi nouă câteva clipe pe zi, pentru sufleţelul nostru.  Să ne bucurăm sufletul şi pe noi înşine.


Aventuri în tren

13/10/2018

M-am trezit devreme ca să am timp să-mi fac bagajele, să beau o cafea, să spăl rufele…. Aveam timp suficient ca să merg agale spre stația de autobuz. Vroiam să călătoresc simplu, ca un om ce pleacă într-un mic concediu.

Pe panou se afișau orele autobuzelor dar, nu erau în concordanță cu sosirea acestora. Uneori se schimbau ora de sosire în stație, deși mijlocul de transport nu apăruse… poate s-au inventat autobuzele invizibile. Până la urma a ajuns și mijlocul de transport în comun și am urcat grăbit. Oamenii au reflexe bune că nu se uită în jur, se sprijină de bara care se află în apropierea lor și coboară din instinct. Privirile sunt îndreptate spre ecranul telefonului. Un bărbat privește după o femeie și vorbește tare… singur. Nu este nebun, are doar hand-free.

După ce cobor, observ o fată care coborâse înaintea mea, își ridică ochii din telefon și privește buimacă în jur vrând să se întoarcă în autobuz, dar acesta pleacă….

Merg grăbit spre gară, evitând persoanele care se îmbrățișau instantaneu pe drum. O fată chiar privește urât spre cel ce o luase în brațe, după ce-și ridică privirea din telefon, în același timp, băiatul repetă același lucru: ochi din ecranul telefonului poposesc asupra fetei nedumerite. Poate se iubesc…. o fi dragoste la prima vedere…virtuală?!

În sfârșit, cu o mică întârziere față de ora propusă de mine, ajung și eu la gară.

Concret, am ajuns cu cinci minute de plecarea trenului. În vagon erau doar vreo zece călători asezați în grup deși nu se cunoșteau. Și locul meu era lângă acel grup nou format. Probabil așa se construiește relația, prin socializare. Locurile din față și din spatele vagonului erau goale.

O femeie începe să vorbească la telefon și se ridică de la locul ei. Probabil vrea să coboare, și astfel o să fim ca în cei zece negri mititei, care dispar unul câte unul. Femeia se mută în spatele vagonului și continuă conversație.

Trenul se pune în mișcare și un baston cade în capul unei fete care se săruta cu un bărbat. Ea se sperie, el sare de pe scaun iar bătrânul din fața lor, reintră în posesia obiectului pierdut. În afară de ei, nimeni nu a sesizat nimic, pentru că toți erau concentrați pe telefoanele proprietate personală: pe internet sau discuțiile cu prieteni.

Femeia cu telefonul revine la locul și continuă povestea. Aflăm pe scurt atât viața ei personală cât și pe cea profesională.

Lângă mine, un bărbat începe să țipe, speriindu-l pe controlorul de bilete. Dar acesta nu se certa cu nimeni, doar vorbea la telefon!

Între timp urcă noi călători, în alte stații. Deodată, o fată își recunoaște colegul de la facultate, care se afla în spatele ei. Acestia conversaseră pe telefon, dar apoi au aflat că de fapt sunt unul lângă altul și au trecut la comunicarea verbală, renunțând la cea scrisă.

Cu o stație înainte de finalul călătoriei, urcă navetiștii. Unul se oprește în ușă și discută la telefon. În celălalt capăt al trenului, la cealaltă ușă se află femeia care-și continuă convorbirea începută din momentul plecării trenului, din prima stație.

Un navetist se asează lângă o femeie și-și cere scuze că o lovise ușor, crezând că-i gravidă. Aceasta ripostează enervată, pentru că burta i se umflase doar pentru că mâncase mai mult dimineața! Astfel îmi aduc aminte de ea, că la urcare, mă speriasem de o pizza imensă ce ascundea un cap mic, în spate….

Un alt navetist, își scoate pet-ul de 2,5 litri de bere și începe să se delecteze.

Femeia cu telefonul se plimbă pe culoar și auzim noi frânturi din discuția ei, în timp ce cei doi tineri se sărută, privind în sus, spre bastonul buclucaș.

În cinci minute ajungem la destinație. Îi las pe ceilalți să coboare pentru că nu mă grăbesc. Femeia continuă să vorbească la telefon până coboară din tren. Oare care este recordul ei de comunicare prin telefon? Oricum are un status bun: 189 de minute până acum!

Navetistul cu berea îți abandonează pet-ul gol și coboară agale, deviat stânga-dreapta.

Eu merg încet pe peron, spre ieșire unde mă abordează o femeie. Nu- i aud vorble și presupun că vrea un foc, de la brichetă. Dar nu, de fapt mă întreba dacă vreau o fetiță… Cum să vreau o fetiță, când ea trebuie să fie la școală! Unde o fi mama ei?


În jurul omului

02/09/2018

Timpul este efemer… iluzoriu, viața are ocolișuri, soarta noastră depinde de noi, iar ceea ce facem și cum suntem, ne reprezintă. 

Noi suntem persoanele care-i influențăm pe cei din jurul nostru, pe cei cu care interacționăm.

Toți suntem categorisiți ca indivizi, ca persoane ale unei societăți, dar să fim și oameni: buni, prietenoși, de caracter și să nu ne bucurăm de răul altuia, ci doar de binele nostru și mai ales, al celor din jurul nostru!


La bătrânețe

28/07/2018

Stau și mă gândesc… Mai am puțin… câțiva zeci de ani până la pensie.

Ce o să mă fac la 90 de ani?

De gătit, sigur nu voi ști, chiar dacă voi învața.

Numele persoanelor încep să le uit deja de acum, găsind fiecăreia câte o poreclă….

Un lucru este sigur, voi da indicații chiar dacă sunt incoerente, și așa nu le ascultă nimeni, deci nici nu vor fi respectate, da fapt … ca și acum!

Oare am deja 90 de ani?


În luptă cu noi înșine

12/05/2018

Lumea de astăzi poate fi descrisă ca o bătălie continuă. Două armate bine pregătite fac tot posibilul să pună stăpânire pe tot ceea ce există în jurul nostru.

Oamenii se aliază unii cu alții și armatele își schimbă în mod constant numărul celor aflați în echipa lor. Fiecare armată consideră că deține supremația și fără idealurile și principiile lor proprii, Lumea ar fi un haos.

Una dintre armate este cea a Binelui, iar cealaltă, cea a Răului. Adepții lor, își schimbă frecvent statutul, trecând uneori de la o extremă la alta.

Unii fac bine celor din jur, iar prin nepăsare, trec de partea răului, pentru cei din jur.

Binele nu va domina niciodată, pentru că fiecare persoană are propriile filozofii legate de viață, care din păcate, uneori nu converg cu ceea ce ei vor să pară.

Până când oamenii vor pune deasupra tuturor, doar propriile plăceri, binele personal, călcând la figurat, peste cadavre, societatea nu va reuși să se dezvolte în folosul existenței umane, trăind doar cu iluzii de mai bine, datorită evoluției tehnologice.

De câte ori ne gândim să acordăm un ajutor cât de mic, constant, unei persoane nevoiase?

De multe ori acuzăm timpul pentru tot ceea ce nu putem realiza sau ne ascundem lipsa noastră de atenție sau afecțiune pentru cei de lângă noi!


COMPARAţii

07/10/2017

Oamenii în general, compară mai tot timpul câte ceva, pe câte cineva… de parcă ar fi un sport internaţional!

Important este ca această comparaţie să fie una reală, nu doar una, de dragul comparaţiei! Nu poţi compara mere cu pere, femei cu bărbaţi, obiecte cu oameni.
În viaţa de zi cu zi, nu poţi compare profesional, două persoane care au servicii diferite, sportivi ce evoluează în discipline-competiţii-posturi diferite.

Am auzit pe o doamnă, comparând un bărbat cu altul: X este mai bun că are salariu mai mare, mai ia un ciubuc, are maşină, iar Y abia are bani de cele necesare, are o rablă de maşină…. Doamna îşi căuta viitorul soţ, iar felul în care făcea analiza, era ca la târgurile de vite…. Alegi obiectele cu care să trăieşti, sau vrei o persoană care să se adapteze nevoilor tale, să te accepte aşa cum eşti, cu calităţi, defecte….?
O maşină oricând poate fi distrusă în accident…iar ciubucul, te poate duce la …arest! Omul şi personalitatea lui, contează mai mult decât orice obiect, care este doar un element de decor!

Dacă vrei să demonstrezi că ai mereu dreptate, poţi compara şi dinozaurii cu oamenii!

Înainte de a compara diferite persoane, să ne privim pe noi înşine, în oglindă, să ne analizăm, apoi să continuăm, ceea ce este de continuat….

54 Frati