Orizontul vietii

24/06/2017

Viata este intinsa si cuprinsa, ca un un orizont ….

 

29 Lac si maci

Fiecare are propriul orizont!

Meditaţie…

Anunțuri

Filozofia vârstei

20/05/2017

Fiecare vârstă are farmecul ei.

Omul este veşnic nemulţumit de vârsta lui.

Se bucură în timp, când prima cifră a vârstei este mică… apoi se gândeşte că e mai bună vârsta normală, decât cea inversată a celor două cifre, apoi…se resemnează!

Bărbaţii obsearvă că îmbătrânesc, după numărul tot mai mare de fete frumoase văzute. Femeile obsearvă înaintarea în vârstă, după scăderea numărului de admiratori! Totuşi e bine să ai şi un singur admirator, unul dar sincer şi bun!

Când esti copil, poţi face năzbătii, dacă le faci când esti mai mare, te consideră … nebun….
Când esti copil, vrei să fii mare, să devii major, să te căsătoreşti…iar când ajungi mare , vrei să fii … un copil inocent!
Când esti tânăr , ai familie, astepți copiii să crească, să termini cu serviciul, să fii la pensie, pentru a te odihni…
Ca pensionar…aştepţi de fapt sfârşitul, despărţirea de această lume, priveşti spre viitorul ţării, tinerii, te gândeşti la trecut, ai amintiri, trăieşti cu ele, şi ai vrea să fii din nou tânăr….

Viaţa e frumoasă şi merită trăită din plin la orice vârstă!
IMGA0995


POLitiCA

10/12/2016

Chiar dacă nu dorim să ne implicăm în vreun fel sau altul în viaţa politică, acest lucru nu se poate.

Totul în ziua de azi este politizat.

Politicienii, prin deciziile pe care le iau în „fabrica de legi”, ne influenţează inevitabil destinul precum şi calea vieţii.

Politica este ca un dans, care te atrage , apoi te respinge şi te face să te întrebi de multe ori ce rost are….?

Toţi, fără să ne dăm seama , participăm la o polcă vioaie, care nu este de multe ori pe placul nostru.

Totul depinde de alţii, care la rândul lor, depind de anumite lucruri, facilităţi şi poate chiar mult mai …multe.

Nu simpatizez cu vreun partid, candidat, dar observ agitaţia care apare în preajma alegerilor, a momentelor decisive, când omul simplu este un adevărat judecător.

Dar omul, ca şi cel cu „funcţia” de politician, este supus greşelilor, a micilor atenţii, a propriilor interese şi de ce nu, chiar a obţinerii maximului posibil, dintr-o anumită situaţie.

Deci, să nu ne ferim de politică, pentru că oricum participăm, direct sau nu, la aceasta. Trebuie doar să discernem, la ceea ce este bine, în general, pentru noi toţi!

 468 Acum sunt 3 berze


Bogatii de viata…

22/10/2016

Tree

Omul este un copac care-şi întinde crengile, vrea mereu mai sus….spre soarele absolut…
Omul este o fiinţă care mereu vrea tot mai mult. Este veşnic nemulţumit. Când ajunge să atingă un anumit standard, stil de viaţă, vrea tot mai mult.
Ajungem să avem locul de muncă care ne place, ne plângem mereu de el, vrem să renunţăm la el şi când acest lucru se întâmplă, încep regretele tardive…
Trăim alături de familie, rude, prieteni şi ajungem să-i bârfim , să ne supărăm pe ei, şi nu ştim ce avem decât atunci când i-am pierdut! Cu cât pierzi mai mult cu atât ştii să lupţi mai bine pentru a câştiga altădată., să nu mai pierzi…
Încep să cred că de la prea mult bine uneori, ni se urăşte…
Când suntem trişti vrem să renunţăm la oameni, lucruri, chiar şi idei pentru că tristeţea…ne ia în mrejele ei!
Uităm să ne bucurăm când suntem primiţi în trenurile vieţii şi ni se oferă un compartiment în care să ne despachetăm, bagajul clipelor fericite…

Tren pe fuga

Bogăţia omului însă nu este cea materială, aceasta poate exista azi, mâine să nu mai fie.
Adevărata bogăţie este cea legată de semenii săi. Cu cât ai făcut mai mult bine în viaţă, cu atât esti mai bogat. Binele însă trebuie să fie doar bine, nu trebuie realizat pe baza unui anumit rău, pentru altcineva ( că şi în filme, cinefilii se bucură când cel bun ucide pe cel rău, dar nu regretă că acest lucru se realizează printr-o crimă…), dar uneori poate fi inevitabil…
Un om sau un lucru neînsemnat, un asemenea gest, poate duce la realizări măreţe!
Altă bogăţie a omului este , cel al prieteniei. AL celor adevăraţi nu a celor profitori. Să nu fie prietenul, omul care să meargă pe interes, pentru că ar fi ca un porumbel care-şi mănâncă din palmă şi după ce termină îşi ia zborul făcându-şi nevoile pe tine….
Cei care se prezintă prietenii tăi, dar te bârfesc sau râd de tine, lasă-i, că şi de ei va râde soarta!
Cel care este cu tine doar din plictiseală…de plictiseală îşi va trăi viaţa!
Dacă un om te părăseşte, lasă-l, înseamnă că nu te merită! Dacă un prieten te părăseşte, află motivele , poate ai greşit faţă de el….
Dacă respingi un prieten, respingi o împlinire o vieţii, ca şi Frodo , din acel stăpân al inelelor, care îşi renegă prietenul ,care apoi revine şi este unicul său ajutor în momentele grele…în lupta contra Întunericului vieţii. Cu atât este mai puternică prietenia, cu cât renegatul revine în momentele grele şi acordă ajutorul de care ai nevoie.

Luna

În viaţă esti condus de instincte. Inteligenţa însă este motorul orânduirii vieţii…Cu ea ştii să trăieşti, cum să trăieşti şi în ce să crezi !
Poţi crede în tine, în prieteni, în duşmani, în instincte, în Dumnezeu…
Fiecare îşi poate ajuta norocul uneori, dar ghinionul vine singur, pe neaşteptate.
Ochii văd, inima cere, sufletul suspină, constiinţa te îndrumă.
Ochii văd răul şi binele din jur, inima cere bunătatea vieţii, sufletul suspină la suferinţă şi dezamăgire şi râde la bucurii, iar constiinţa îşi spune cum este mai bine !
Dacă ai prieteni bucură-te de ei, dacă esti inteligent te descurci în viaţă şi dacă ajuţi semenii tăi , eşti unul dintre cei mai bogaţi oameni !


Cine iubeşte…

12/03/2016

….şi lasă…Dumnezeu să nu-i de-a pedeapsă!

Fiecare om , a iubit şi iubeşte. Uneori, din iubire, renunţi la persoana dragă, pentru a-i fi acesteia mai bine.

Dar de fapt ce este iubirea? Un sentiment nobil, care este mai mult decât necesar în existenţa fiecăruia dintre noi.

Fără iubire, viaţa ar fi anostă, am trăi doar pentru a munci…sau pentru mâncare…

A iubi, înseamnă a înţelege , a trăi în comunitate cu alţii şi a fi altcineva mai presus decât propria persoană.

Iubirea fără înţelegere, toleranţă şi raţionament nu există. Totul ţine de propria persoană, iar iubirea este un sentiment care ne întregeşte viaţa.

Dar nu trebuie să exagerăm cu iubirea…prea multă iubire…pentru prea multe persoane de sex opus….devine altceva!
Iubirea, uneori este grea, dar este ceva plăcut!

Într-un fel, trebuie să iubim….IUBIREA!

468 Acum sunt 3 berze


A gândi cu sufletul…

06/03/2016

… se pare că este o caracteristică a latinilor, specifică și românilor.
Fiecare persoană a fost pus în situația de a alege între mai multe persoane, idei… Noi românii, în general întâi gândim cu sufletul, cu inima, apoi ne interesează alte lucruri care nu sunt lumești.
Preferăm să punem persoana înaintea companiei, să vedem omul în totalitate, cu familie, cu caracteristicile și problemele lui. Dacă punem compania pe primul plan, poate în timp, compania nu va mai avea pentru cine să producă, cui să-i aducă beneficii. Compania este un produs al omului, deci trebuie să producă pentru om, nu trebuie să fie ceea care dirijează oamenii.
Uneori însă, sufletul este rănit. Ajuți anumiți oameni, iar ei nu vor să se ajute singuri…
Sprijini pe cineva, care apoi te atacă pe la spate, ajuți familia unei persoane care este un alcoolic notoriu care niciodată nu va gândi limpede…uneori în detrimentul celor care merită cu adevărat, dar poate nu au familie, sunt înțelegători, sau prea tăcuți….
Trebuie să judecăm cu inimă, să facem din suflet, însă fără anumite preferințe, și în anumite circumstanțe!
A fi dur uneori, nu înseamnă să fii rău!

IMGA0775


POLIteţea

13/02/2016

IMGA0649A fi politicos şi cuviincios în ziua de azi, a ajuns să fie un “lucru” mare!

Aceasta o dobândeşti din anii petrecuţi acasa, când eşti mic şi nevinovat, adică, cum se zice, din cei şapte ani de acasă…sau uneori doar din cei şase ( dar să fie suficienţi)!

Când ajungi mare, tu trebuie să aplici regulile bunei cuviinţe , ca în lumea celor care cuvântă,  ca un exemplu pozitiv, pentru cei mai tineri.

Nervozitatea, arţăgozitatea, proastele maniere şi mai ales lipsa de respect, au ieşit cu multă fală din cutia nesăbuinţei şi au invadat lumea înconjurătoare.

În autobus, nu numai, că unii tineri nu oferă loc celor în vârstă, mai nou îi şi reped, le dau replici acide şi chiar râd de ei…. Până la momentul când o să-i ia la bătaie, fiind doar un mic pas ….

Limbajul folosit este tot mai departe de cel adecvat oamenilor, a statutului şi culturii acestora.

Dar putem descoperi că politeţea pe care o unii o afişează, este una falsă, care ascunde anumite gânduri, temeri.

Cei politicoşi cu adevărat, sunt luaţi drept naivi, prostănaci, oameni care folosesc politeţea doar pentru a obţine ceva anume, nu pentru că aşa ar fi normal.

Dacă la servici, devii politicos, cei din jur au impresia că cel cu care vorbeşti, îţi face un seviciu, deşi doar colaberezi profesional cu acela. Fermitatea în discuţii, poate fi însoţită de o anumită manieră cuviincioasă.

Într-o lume politicoasă, omul evoluează, dar într-o lume ACIDĂ, omul nu mai este o BAZĂ….